Conflict intre marca si nume de domeniu de Internet.
Rea-credinta la achizitionarea numelui de domeniu.
Raspundere civila delictuala

Legea nr. 84/1998, art. 3,
Cod civil, art. 998, art. 1000, alin.(3)

Reaua-credinta la înregistrarea numelui de domeniu, ce afecteaza drepturile de proprietate intelectuala ale reclamantei, rezida din faptul achizitionarii de nume de
domeniu fara vreo legatura cu propriile activitati comerciale, identice cu marca protejata.
Prin înregistrarea cu rea-credinta a unui nume de domeniu identic sau similar cu marca se savarseste un fapt juridic civil ilicit, ce aduce atingere dreptului la marca.

(Sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia nr. 2279 din 13 martie 2007)

Prin sentinta nr. 490 din 17 mai 2005, Tribunalul Bucuresti, Sectia a IV-a civila, a admis actiunea formulatã de reclamanta L. S.R.L., în sensul cã a obligat pe pârâta S.C. W. S.R.L. sã desfiinteze site-ul aflat pe internet la adresa „http.www.laropharm.ro” si la anularea înregistrãrii numelui de domeniu sus mentionat, hotãrârea fiind pronuntatã în contradictoriu si cu pârâtul Institutul National de Cercetare-Dezvoltare în Informatica (I.N.C.D) – registrul ROTLD.

În motivarea solutiei adoptate, se arata cele ce urmeaza:
Acordarea de catre ROTLD a dreptului de folosinta a numelui de domeniu de Internet „laropharm.ro” societatii comerciale parate, a cauzat reclamantei un prejudiciu, conform dispozitiilor art. 3 din Legea nr. 84/1998, art. 998 si art. 1000 alin. (3) Cod civil.
Reclamanta, titulara a dreptului de marca avand aceeasi denumire, nu poate sã-si achizitioneze un nume de domeniu de la sursã, respectiv 1.C.1. în zona „ro”, fiind lipsit de relevanta faptul ca aceasta poate folosi subdomeniile com.ro.
Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a IX-a civila si pentru cauze privind proprietatea intelectuala, prin decizia nr. 92/A din 25 mai 2006, a respins, ca nefondat, apelul declarat de parata S.C. W. S.R.L.
A retinut instanta de apel cã actiunea întemeiata pe prevederile art. 35, alin. (2) din Legea nr. 84/1998 priveste exclusiv conflictul dintre marcã si un semn distinctiv folosit ca marcã de catre un comerciant.
În ceea ce priveste conflictul dintre o marcã si un nume de domeniu Internet, actiunea este una de drept comun, temeiul de drept fiind dispozitiile art. 998-999 din Codul civil, rãspunderea civila delictuala, indiferent de scopul si modul de folosire a site-ului,
respectiv fara a distinge dupã cum site-ul este unul comercial, destinat efectuarii de acte de comert, sau nu.
Prin înregistrarea cu rea-credinþã a unui nume de domeniu identic sau similar cu marca, se savarseste un fapt juridic civil ilicit, ce aduce atingere dreptului real absolut la marca.
Parata nu a justificat niciun moment alegerea, drept radical al numelui de domeniu al carui titular este, a elementului verbal aratat, identic cu marca anterioara, înregistrata de catre reclamanta.
Prejudiciul produs titularului marcii consta în imposibilitatea de a-si înregistra propria marca drept nume de domeniu de Internet, cu indicarea zonei geografice unde se aflã server-ul („ro”).
Instanta a avut în vedere si prejudiciul viitor, dar cert, deoarece potentialii consumatori ai produselor reclamantei, în momentul în care vor dori sã afle informaþii pe Internet, pornind de la marca verbala, vor gãsi site-ul apelantei si nu pe cel al reclamantei. Se aratã ca numele de domeniu nu este înregistrat în cadrul unei proceduri administrative obligatorii, supusa controlului judecatoresc, ci în baza contractului civil, nenumit, sinalagmatic, cu titlu oneros, de adeziune, încheiat la initiativa solicitantului.
Contractul fiind unul de adeziune, clauzele acestuia sunt prestabilite unilateral de R.N.C.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs parata, care a adus urmatoarele critici:
Instanta de apel a facut o gresita aplicare a dispozitiilor art. 1899 din Codul civil, care instituie prezumtia legala a bunei-credinte.
De altfel, reclamanta a procedat la achiziþionarea unui domeniu de Internet care sa contina numele marcii sale, laropharm.com.ro.
Legea nu impune existenta unui interes legitim la achizitionarea unui domeniu de Internet.
De asemenea, a retinut gresit cã procedura de înregistrare a domeniului de Internet a avut la baza un contract civil, denumit „de adeziune”. Reclamanta nu a dovedit existenta unui contract civil între recurenta si I.N.C., deoarece achizitionarea domeniului s-a facut de la S.C. M.M. S.R.L. si nu de la I.C.I.
De altfel, un contract publicat pe un site Internet, susceptibil de a fi modificat de catre cel ce-l afiseazã în fiecare zi, intra sub incidenta prevederilor art. 953-961 din Codul civil, fiind nul absolut.
Pentru ca un contract de adeziune sã existe este necesarã conditia avizarii prealabile, conform art. 5, pct. 2 din Legea nr. 193/2000, de cãtre Oficiul pentru Protectia Consumatorilor, aviz ce nu existã.

Analizând hotãrârea recuratã, Înalta Curte a retinut cã recursul este nefondat.
Revolutia informatica din a doua jumãtate a secolului trecut a condus la noi posibilitati de comunicare, obtinere, stocare de informatii, abilitati ce au impus o noua modalitate de a face comert si anume comertul electronic.
Adaptându-si legislatia cerintelor moderne ale comertului, Romania a adoptat o serie de legi acoperitoare în mare parte noilor exigente: Legea nr. 455/2001 privind semnãtura electronica, Legea nr. 451/2004 privind marca temporala, Legea nr. 365/2002 privind comertul electronic, Legea nr. 51/2003 privind regimul juridic al contractelor la distanta.
Drept urmare, conceptul traditional de încheiere a contractului, când partile negociaza fata în fata, s-a modificat.
Multe dintre ofertele de contractare au la baza un contract-tip la care aderã ori nu consumatorul.
În cauza de fata, contractul de achizitionare a numelor de domeniu a fost afisat pe Internet. Respondentul, prin achitarea pretului contractului, a aderat la clauzele prestabilite unilateral de ofertant.
Drept urmare, calificarea juridicã datã de Curtea de Apel contractului încheiat – contract de adeziune – este corectã, dat fiind caracterul sãu sinalagmatic, cu titlu oneros,nenumit.
Apãrarea recurentului în combaterea calificãrii contractului drept unul de adeziune, în sensul cã era necesarã avizarea prealabilã a contractului de cãtre Oficiul pentru Protectia Consumatorilor fata de prevederile art. 5, alin. (2) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive dintre contractele încheiate între comercianti si consumatori, este nefondatã.
Legea nr. 193/2000 a fost modificatã prin Legea nr. 65/2002, printre modificãri numãrându-se si abrogarea alin. (2) al art. 5 prin art. I, pct. 3.
Drept urmare, neconformitatea contractului de adeziune ce atrage nulitatea lui, este nereala întrucat la data la care respondentul a achitat pretul serviciului – rezervarea de nume de domeniu –, 11 martie 2002, conditia avizãrii prealabile era abrogatã.
De altfel, natura juridicã a contractului încheiat de recurent este irelevantã în solutionarea obiectului pricinii: desfiintarea site-ului aflat pe Internet la adresa „http.www.laropharm.ro” si anularea înregistrarii numelui la domeniul sus-mentionat apartinand recurentului, cat timp se discuta reaua ori buna-credinta a paratului la achizitionarea numelui de domeniu din perspectiva raspunderii civile delictuale.
În comertul electronic, un rol cheie este jucat de sistemul numelor de domeniu, deoarece fiecare domeniu are un nume care serveste drept referinta mnemonica.
Numele de domeniu faciliteaza gasirea locatiilor pe Internet si permite comerciantilor sa promoveze nume care sa îi identifice, sa îi distinga de alte firme si sa atraga sau sa retina clienti pentru produsele oferite pe piata.
În cauza de fata, se constata ca numele de domeniu „LAROPHARM” este identic cu marca anterioara înregistrata de reclamanta. Recurenta nu a justificat niciun moment alegerea denumirii ce sugereaza produse/activitati/servicii farmaceutice, deoarece nu o foloseste ca marca de comert sau într-o alta maniera decat ca nume de domeniu.
Mai mult, numele de domeniu ales nu descrie vreun atribut al serviciilor oferite de parata.
De altfel, conform facturii aratate, parata a achizitionat si alte nume de domeniu fara legatura cu obiectul sau de activitate: vincon-romania, praktiker etc.
Prejudiciul produs reclamantei consta, asa cum de altfel s-a retinut, în imposibilitatea de a-si utiliza marca drept nume de domeniu de Internet, în facilitarea comertului electronic, cu indicarea zonei geografice „ro”.
Consumatorii/comerciantii ce navigheaza pe Internet pentru a afla informatii legate de produsele marcate, avand ca punct de plecare marca verbala, pentru a descoperi numele de domeniu, ajung la recurenta si nu la reclamanta, obturand astfel existenta unor potentiali achizitori de bunuri oferite spre vânzare de intimata.
Reaua-credinta la înregistrarea numelui de domeniu, ce afecteaza drepturile de proprietate intelectuala ale reclamantei, rezida din faptul achizitionarii de nume de
domeniu fara vreo legatura cu propriile activitati comerciale, identice cu marca protejata.
Modul în care este conceputa marca verbala „laropharm”, semnificatiile denumirii alese produse/activitati/servicii farmaceutice – exclud alegerea denumirii din întamplare, avand în fapt semnificatia cautarii unor nume cunoscute, astfel cum rezulta si din factura ce dovedeste încheierea contractului contestat a exista.
Pentru considerentele arãtate, retinand ca nu sunt întrunite cerintele motivului de recurs prevãzut de art. 304, pct. 9 din Codul de procedura civila, în temeiul dispoziþiilor art.312, alin. (1) din Codul de procedurã civilã, Curtea a respins recursul ca nefondat.

Sursa : jurisprudenta Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
________
Pentru consultanta pe teme asemanatoare celor prezentate in aceasta speta sau asupra oricarui alt aspect juridic, va rugam contactati Cabinetul de Avocatura la:
office@legalcom.ro