Alaturi de noi dreptatea este de partea ta !
OUG nr. 50/2010 - privind contractele de credit pentru consumatori
Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 50/2010 - privind contractele de credit pentru consumatori, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr.389 din 11 iunie 2010
Avand in vedere ca transpunerea si implementarea in legislatia nationala a Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori si de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului trebuie realizata pana la data de 11 iunie 2010, adoptarea prezentei ordonante de urgenta se impune pentru a permite creditorilor sa indeplineasca obligatiile prevazute in actul normativ european, astfel incat sa fie atins obiectivul de creare a pietei interne comunitare, care impune asigurarea unui cadru de reglementare unitar la nivelul Uniunii Europene.
Tinand cont de faptul ca in lipsa unei reglementari imediate a contractelor de credit pentru consumatori acestia nu ar putea beneficia de drepturile prevazute de actul normativ european si ca s-ar crea o denaturare a concurentei, luand in considerare faptul ca actul normativ incurajeaza mobilitatea consumatorilor in sensul de a li se permite acestora mutarea creditelor de la un creditor la altul in conditii contractuale mai Avantajoase, posibilitatea consumatorilor de a rambursa anticipat sumele contractate fara a plati penalitati excesive, in conditiile generate de criza economico-financiara cu impact asupra veniturilor per familie, actul normativ creeaza cadrul necesar pentru relansarea acordarii de credite in conditii de transparenta si libera concurenta, instituindu-se astfel mecanisme care sa mentina un grad suficient de solvabilitate atat debitorilor, cat si creditorilor, pentru a se evita posibilitatea declansarii procedurii de infringement de catre Comisia Europeana impotriva Romaniei, tinand cont de faptul ca aceste aspecte vizeaza interesul public si constituie situatii de urgenta si extraordinare, a caror reglementare nu poate fi amanata, in temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata, Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.
CAPITOLUL I
Obiect, domeniu de aplicare si definitii
Art. 1 - Prezenta ordonanta de urgenta reglementeaza drepturile si obligatiile partilor in ceea ce priveste contractele de credit pentru consumatori.
Art. 2 - (1) Prezenta ordonanta de urgenta se aplica contractelor de credit, inclusiv contractelor de credit garantate cu ipoteca sau cu un drept asupra unui bun imobil, precum si contractelor de credit al caror scop il constituie dobandirea ori pastrarea drepturilor de proprietate asupra unui bun imobil existent sau proiectat ori renovarea, amenajarea, consolidarea, reabilitarea, extinderea sau cresterea valorii unui bun imobil, indiferent de valoarea totala a creditului.
(2) Prezenta ordonanta de urgenta nu se aplica urmatoarelor contracte:
a) contracte de inchiriere sau de leasing, in cazul in care obligatia de cumparare sau optiunea de cumparare a obiectului contractului nu este stabilita nici prin respectivul contract, nici prin alt contract separat;
b) contracte de credit sub forma "descoperitului de cont", pe baza carora creditul trebuie rambursat in termen de o luna;
c) contracte de credit pe baza carora creditul este acordat fara dobanda si fara alte costuri, precum si contracte de credit cu termen de rambursare intr-o perioada de 3 luni si pentru care sunt de platit numai costuri nesemnificative. Prin costuri nesemnificative se intelege costuri de pana la 0,5% din valoarea contractului de credit;
d) contracte de credit acordate de catre un angajator angajatilor sai cu titlu accesoriu, ca sprijin pentru acestia, fara dobanda sau cu O dobanda anuala efectiva mai mica decat cea practicata pe piata si care nu se ofera in general publicului;
e) contracte de credit incheiate cu firmele de investitii, asa cum sunt definite la art. 2 alin. (2) lit. p) si x) din Regulamentul nr. 32/2006 privind serviciile de investitii financiare, aprobat prin Ordinul Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare nr. 121/2006, cu modificarile ulterioare, sau cu institutiile de credit definite la art. 7 alin. (1) pct. 10, 11 si 13 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 227/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, in scopul de a permite unui investitor sa efectueze o tranzactie referitoare la unul sau mai multe instrumente financiare dintre cele prevazute la art. 2 pct. 1 din RegulamenTul nr. 31/2006 privind completarea unor reglementari ale Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare, in vederea implementarii unor prevederi ale directivelor europene, aprobat prin Ordinul Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare nr. 106/2006, atunci cand societatea de investitii sau institutia de credit care acorda creditul este implicata intr-o astfel de tranzactie;
f) contracte de credit care sunt rezultatul unei hotarari pronuntate de o instanta sau de o alta autoritate instituita conform prevederilor legale;
g) contracte de credit referitoare la amanarea, cu titlu gratuit, a platii unei datorii existente, neintelegandu-se prin acestea contractele de restructurare, reesalonare etc.;
h) contracte de credit la incheierea carora consumatorului i se cere sa puna la dispozitia creditorului un bun mobil, cu titlu de garantie, si in cazul carora raspunderea juridica a consumatorului este strict limitata la respectivul bun mobil oferit drept garantie. Nu se inteleg prin aceasta contractele de credit in temeiul carora bunul oferit drept garantie este insusi bunul finantat;
i) contracte de credit referitoare la credite acordate unui public restrans pe baza unei dispozitii legale de interes general, la rate ale dobanzii mai mici decat cele practicate in mod obisnuit pe piata sau fara dobanda ori in conditii care sunt mai avantajoase pentru consumator decat cele obisnuite de pe piata si cu dobanzi mai mici decat cele practicate in mod normal pe piata.
Art. 3 - In cazul contractelor de credit sub forma "descoperit de cont", potrivit carora creditul trebuie rambursat la cerere sau intr-o perioada de maximum 3 luni, se aplica numai art. 1 –8, art. 9 alin. (1) lit. a)—c) si alin. (2), art. 10, art. 21—45, art. 48, 49, 52, 53, art. 63—65 si art. 70—96.
Art. 4 - In cazul contractelor de credit sub forma "descoperit de cont cu aprobare tacita" se aplica numai art. 1—7, art. 35—44, art. 56, 57 si art. 79—96.
Art. 5 - Se aplica numai art. 1—10, art. 21—29, art. 31—45 si art. 46 alin. (1) lit. a)—i) si lit. m), art. 48, 50, 51, art. 54—57 si art. 66—96 contractelor de credit incheiate de o organizatie care indeplineste urmatoarele conditii:
a) este constituita in avantajul reciproc al membrilor sai;
b) nu obtine profit pentru alte persoane, ci doar pentru membrii sai;
c) indeplineste un rol social conform legislatiei;
d) primeste si gestioneaza numai contributii ale membrilor sai si le ofera surse de creditare numai acestora;
e) acorda credit cu o dobanda anuala efectiva mai mica decat cea practicata in mod obisnuit pe piata sau in limitele unui plafon prevazut de legislatie;
f) componenta acesteia este limitata la persoane care isi au resedinta sau locul de munca intr-o anumita regiune sau la angajati si pensionari ai unui anumit angajator ori la persoane care indeplinesc alte cerinte prevazute de legislatie, cerinte care reprezinta baza pe care se intemeiaza o legatura comuna intre membri.
Art. 6 - (1) Se aplica numai art. 1– 10, art. 21—29, art. 31— 45 si art. 46 alin. (1) lit. a)—j), lit. m) si lit. s), art. 47 alin. (2)—(4), art. 48, 50, 51, art. 54—57, art. 66—69 si art. 72—96 in cazul contractelor de credit care prevad punerea de acord a creditorului cu consumatorul asupra unor formalitati cu privire la metodele de amanare la plata sau de rambursare, in cazul in care:
a) consumatorul si-a incalcat deja obligatiile cuprinse in contractul de credit initial;
b) astfel de formalitati ar fi susceptibile de a elimina posibilitatea unor actiuni in instanta in legatura cu respectiva incalcare;
c) consumatorul nu ar fi, prin aceasta, obligat sa respecte clauze contractuale mai putin favorabile decat cele din contractul de credit initial.
(2) In cazul in care contractul de credit se inscrie in domeniul de aplicare al art. 3 se aplica numai prevederile respectivului articol.
Art. 7 - In sensul prezentei ordonante de urgenta, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii:
1. consumator — persoana fizica ce actioneaza in scopuri care se afla in afara activitatii sale comerciale sau profesionale;
2. contract de credit — contractul prin care un creditor acorda, promite sau stipuleaza posibilitatea de a acorda unui consumator un credit sub forma de amanare la plata, imprumut sau alte facilitati financiare similare, cu exceptia contractelor pentru prestarea de servicii in mod continuu ori pentru furnizarea de bunuri de acelasi fel, atunci cand consumatorul plateste pentru asemenea servicii sau bunuri in rate, pe durata furnizarii lor;
3. contract de credit legat — un contract de credit in care sunt intrunite, in mod cumulativ, urmatoarele conditii:
a) creditul in cauza serveste exclusiv finantarii unui contract care are ca obiect furnizarea anumitor bunuri sau prestarea unui anumit serviciu;
b) contractul de credit si contractul de achizitie de bunuri sau servicii formeaza, din punct de vedere obiectiv, o unitate comerciala;
4. costul total al creditului pentru consumatori — toate costurile, inclusiv dobanda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legatura cu contractul de credit si care sunt cunoscute de catre creditor, cu exceptia taxelor notariale; costurile pentru serviciile accesorii aferente contractului de credit, in special primele de asigurare, sunt incluse daca incheierea contractului de servicii este obligatorie pentru obtinerea creditului insusi sau pentru obtinerea acestuia in concordanta cu clauzele si conditiile prezentate;
5. creditor — persoana juridica, inclusiv sucursalele institutiilor de credit si ale institutiilor financiare nebancare din strainatate, care desfasoara activitate pe teritoriul Romaniei si care acorda sau se angajeaza sa acorde credite in exercitiul activitatii sale comerciale ori profesionale;
6. dobanda anuala efectiva — costul total al creditului pentru consumator, exprimat ca procent anual din valoarea totala a creditului, inclusiv costurile prevazute la art. 73, dupa caz;
7. descoperit de cont — contract de credit explicit pe baza caruia un creditor pune la dispozitia unui consumator fonduri care depasesc soldul curent al contului curent al consumatorului;
8. descoperit de cont cu aprobare tacita — "descoperit de cont", acceptat in mod tacit, prin care un creditor pune la dispozitia unui consumator fonduri care depasesc soldul curent al contului curent al consumatorului sau "descoperitul de cont" convenit;
9. intermediar de credit — persoana fizica sau juridica ce nu actioneaza in calitate de creditor si care, in cursul exercitarii activitatii sale comerciale ori profesionale, in schimbul unui onorariu, ce poate lua forma pecuniara sau orice alta forma de plata convenita, desfasoara cel putin una din urmatoarele activitati:
a) prezinta sau ofera consumatorilor contracte de credit;
b) ofera asistenta consumatorilor prin organizarea de activitati pregatitoare privind contractele de credit, altele decat cele de la lit. a);
c) incheie contracte de credit cu consumatorii in numele creditorului;
10. intermediarul de credit cu titlu auxiliar — persoana fizica sau juridica ce realizeaza activitatea de intermediere de credite cu titlu auxiliar activitatii sale principale;
11. rata dobanzii aferente creditului — rata dobanzii, exprimata ca procent fix sau variabil aplicat anual sumei trase din credit;
12. rata fixa a dobanzii aferente creditului — convenirea de catre parti in contractul de credit asupra unei singure rate a dobanzii aferente creditului pentru intreaga durata a contractului de credit sau asupra mai multor rate ale dobanzii aferente creditului pentru termene partiale aplicand exclusiv un procentaj fix specific. In cazul in care nu sunt stabilite toate ratele dobanzii aferente creditului in contractul de credit, se considera ca rata dobanzii aferente creditului este fixa numai pentru termenele partiale pentru care ratele dobanzii aferente creditului sunt stabilite exclusiv printr-un procentaj fix specific convenit in momentul incheierii contractului de credit;
13. valoarea totala a creditului — plafonul sau sumele totale puse la dispozitie pe baza unui contract de credit;
14. valoarea totala platibila de catre consumator — suma dintre valoarea totala a creditului si costul total al creditului pentru consumator;
15. suport durabil — orice instrument care permite consumatorului sa stocheze informatii care ii sunt adresate personal, in asa fel incat acestea sa fie accesibile pentru consultare in viitor pe o perioada de timp adecvata scopului informatiilor, si care permite reproducerea fidela a informatiilor stocate;
16. unitate comerciala — se considera ca exista unitate comerciala in una dintre urmatoarele situatii:
a) furnizorul sau prestatorul de servicii finanteaza el insusi creditul pentru consumator;
b) creditul este finantat de un tert, iar creditorul foloseste serviciile furnizorului sau ale prestatorului pentru incheierea contractului de credit sau pentru pregatirea acestuia;
c) bunurile respective sau prestarea unui anumit serviciu sunt specificate in mod expres in contractul de credit.
CAPITOLUL II
Informatii si practici preliminare incheierii contractului de credit
SECTIUNEA 1
Informatii standard care trebuie incluse in publicitate
Art. 8 - Orice forma de publicitate referitoare la contractele de credit trebuie sa cuprinda informatii potrivit prevederilor prezentei sectiuni.
Art. 9 - (1) Informatiile standard specifica, prin intermediul unui exemplu reprezentativ, urmatoarele:
a) rata dobanzii aferente creditului, fixa si/sau variabila, impreuna cu informatii privind orice costuri incluse in costul total al creditului pentru consumator;
b) valoarea totala a creditului;
c) dobanda anuala efectiva;
d) durata contractului de credit;
e) in cazul unui credit sub forma de amanare la plata pentru un anumit bun sau serviciu, pretul de achizitie si valoarea oricarei plati in avans;
f) dupa caz, valoarea totala platibila de catre consumator si valoarea ratelor.
(2) In orice forma de publicitate, informatiile prevazute la alin. (1) sunt scrise in mod clar, concis, vizibil si usor de citit, in acelasi camp vizual si cu caractere de aceeasi marime.
(3) In cazul in care incheierea unui contract referitor la un serviciu accesoriu aferent contractului de credit, in special o asigurare, este obligatorie pentru obtinerea creditului insusi sau pentru obtinerea acestuia in concordanta cu clauzele si conditiile prezentate, iar costul acelui serviciu nu poate fi determinat in prealabil, obligatia de a incheia un asemenea contract este, de asemenea, mentionata in mod clar, concis si vizibil, impreuna cu dobanda anuala efectiva.
Art. 10 - Prezenta sectiune se aplica cu respectarea prevederilor Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii si armonizarea reglementarilor cu legislatia europeana privind protectia consumatorilor.
SECTIUNEA 2
Informatii precontractuale
Art. 11 - (1) Creditorul si, dupa caz, intermediarul de credit furnizeaza consumatorului, pe baza clauzelor si a conditiilor de creditare oferite de catre creditor, precum si, dupa caz, a preferintelor exprimate si a informatiilor furnizate de catre consumator, informatiile necesare care sa ii permita consumatorului sa compare mai multe oferte pentru a putea lua o decizie informata cu privire la eventuala incheiere a unui contract de credit.
(2) Informatiile sunt furnizate:
a) cu suficient timp inainte, dar nu cu mai putin de 15 zile inainte ca un consumator sa incheie un contract de credit sau sa accepte o oferta;
b) pe hartie sau pe alt suport durabil;
c) prin intermediul formularului "Informatii standard la nivel european privind creditul pentru consumatori", prevazut in anexa nr. 2.
(3) Perioada de 15 zile prevazuta la alin. (2) lit. a) se poate reduce cu acordul scris al consumatorului.
(4) In cazul in care creditorul a furnizat formularul "Informatii standard la nivel european privind creditul pentru consumatori", prevazut in anexa nr. 2, se considera ca acesta a respectat cerintele de informare prevazute de prezentul articol si la art. 4 din Ordonanta Guvernului nr. 85/2004 privind protectia consumatorilor la incheierea si executarea contractelor la distanta privind serviciile financiare, republicata, cu modificarile ulterioare.
Art. 12 - Orice informatii suplimentare pe care creditorul ar putea sa i le furnizeze consumatorului trebuie oferite intr-un document separat, care poate fi anexat la formularul "Informatii standard la nivel european privind creditul pentru consumatori".
Art. 13 - (1) In plus fata de formularul "Informatiile standard la nivel european privind creditul pentru consumatori", prevazut in anexa nr. 2, consumatorului i se furnizeaza, la cerere si gratuit, un exemplar din proiectul de contract de credit. Aceasta dispozitie nu se aplica in cazul in care in momentul cererii creditorul nu poate sa incheie contractul de credit cu consumatorul conform normelor sale interne.
(2) In cazul creditelor garantate cu ipoteca sau cu un drept asupra unui bun imobil, precum si al contractelor de credit al caror scop il constituie dobandirea ori pastrarea drepturilor de proprietate asupra unui bun imobil existent sau proiectat ori renovarea, amenajarea, consolidarea, reabilitarea, extinderea sau cresterea valorii unui bun imobil, in plus fata de formularul "Informatiile standard la nivel european privind creditul pentru consumatori", prevazut in anexa nr. 2, creditorul are obligatia sa furnizeze, in conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) si alin. (2) lit. a) si b), un exemplar al proiectului de contract de credit, cu exceptia cazului prevazut la alin. (1) teza a doua.
Art. 14 - (1) Informatiile prevazute la art. 11 cuprind urmatoarele:
a) tipul de credit;
b) identitatea si adresa sediului social si a punctului de lucru al creditorului, precum si, dupa caz, identitatea si adresa sediului social si/sau a punctului de lucru ori, dupa caz, adresa de domiciliu a intermediarului de credit implicat;
c) valoarea totala a creditului si conditiile care guverneaza tragerea;
d) durata contractului de credit;
e) in cazul unui credit acordat sub forma unei amanari la plata pentru un anumit bun sau serviciu si in cazul contractelor de credit legate, bunul ori serviciul respectiv si pretul de achizitie al acestuia;
f) rata dobanzii aferente creditului;
g) conditiile care guverneaza aplicarea ratei dobanzii aferente creditului, formula de calcul al ratei dobanzii, precum si termenele, conditiile si procedura pentru modificarea ratei dobanzii aferente creditului si, in cazul in care se aplica rate diferite ale dobanzii aferente creditului in circumstante diferite, informatiile de mai sus pentru toate ratele aplicabile;
h) dobanda anuala efectiva si valoarea totala platibila de catre consumator, ilustrate prin intermediul unui exemplu reprezentativ care mentioneaza toate ipotezele folosite pentru calculul ratei respective; in cazul in care consumatorul a informat creditorul in legatura cu una sau mai multe componente ale creditului preferat, precum durata contractului de credit si valoarea totala a creditului, creditorul trebuie sa ia in considerare aceste componente;
i) in cazul in care un contract de credit prevede modalitati de tragere diferite, cu costuri diferite sau cu rate ale dobanzii aferente creditului diferite, si creditorul foloseste ipoteza prevazuta in anexa nr. 1 pct. II lit. b), acesta trebuie sa indice faptul ca aplicarea altor mecanisme de tragere pentru acest tip de contract de credit poate avea drept rezultat aplicarea unei dobanzi anuale efective mai mari;
j) suma, numarul si frecventa platilor care vor fi efectuate de catre consumator si, dupa caz, ordinea in care platile vor fi alocate pentru rambursare diferitelor solduri restante cu rate diferite ale dobanzii aferente creditului;
k) comisioanele de administrare ale unuia sau mai multor conturi care inregistreaza atat operatiuni de plata, cat si trageri din credit, cu exceptia cazului in care deschiderea unui cont este optionala, impreuna cu costurile pentru utilizarea unui mijloc de plata atat pentru operatiuni de plata, cat si pentru trageri din credit, orice alte costuri rezultand din contractul de credit, precum si conditiile in care aceste costuri pot fi modificate;
l) existenta taxelor, onorariilor si costurilor pe care consumatorul trebuie sa le plateasca in legatura cu incheierea, publicitatea si/sau inregistrarea contractului de credit si a documentelor accesorii acestuia, inclusiv taxele notariale;
m) obligatia, dupa caz, de a incheia un contract privind un serviciu accesoriu aferent unui contract de credit, in special o asigurare, in cazul in care incheierea contractului de servicii este obligatorie pentru obtinerea creditului insusi sau pentru obtinerea acestuia in concordanta cu clauzele si conditiile prezentate;
n) rata dobanzii aplicabile in cazul ratelor restante, masurile pentru ajustarea acesteia si orice alte costuri intervenite in caz de nerespectare a contractului;
o) o avertizare privind consecintele neefectuarii platilor;
p) garantiile solicitate;
q) existenta sau lipsa dreptului de retragere;
r) dreptul de rambursare anticipata si, dupa caz, informatii privind dreptul creditorului la compensatie si modul in care aceasta va fi stabilita potrivit prevederilor art. 66—69;
s) dreptul consumatorului de a fi informat de indata si gratuit asupra rezultatului consultarii bazei de date pentru evaluarea bonitatii sale, potrivit prevederilor art. 32 alin. (1);
s) dreptul consumatorului de a primi la cerere si gratuit un exemplar al proiectului de contract de credit. Aceasta dispozitie nu se aplica in cazul in care in momentul cererii creditorul nu poate sa incheie contractul de credit cu consumatorul conform normelor sale interne;
t) in cazul creditelor garantate cu ipoteca, cu o alta garantie comparabila sau cu un drept asupra unui bun imobil, precum si contractelor de credit al caror scop il constituie dobandirea ori pastrarea drepturilor de proprietate asupra unui bun imobil existent sau proiectat ori renovarea, amenajarea, consolidarea, reabilitarea, extinderea sau cresterea valorii unui bun imobil, dreptul consumatorului de a primi gratuit un exemplar al proiectului de contract de credit. In acest caz, pct. 5 referitor la alte aspecte juridice importante, rubrica 5, prevazut in anexa nr. 2, se reformuleaza dupa cum urmeaza: "Dreptul de a primi proiectul de contract de credit. Aveti dreptul sa primiti un exemplar al proiectului de contract de credit." Aceasta dispozitie nu se aplica in cazul in care in momentul cererii creditorul nu poate sa incheie contractul de credit cu consumatorul conform normelor sale interne;
t) dupa caz, perioada in care informatiile precontractuale au forta juridica obligatorie pentru creditor.
(2) In cazul contractelor de credit garantate cu ipoteca, cu o alta garantie comparabila sau cu un drept asupra unui bun imobil, precum si al contractelor de credit al caror scop il constituie dobandirea sau pastrarea drepturilor de proprietate asupra unui bun imobil existent sau proiectat ori renovarea, amenajarea, consolidarea, reabilitarea, extinderea sau cresterea valorii unui bun imobil, in afara de informatiile prevazute la alin. (1) creditorul informeaza consumatorul ca acestuia ii pot reveni, in stadiu precontractual, numai urmatoarele cheltuieli, dupa caz:
a) cheltuieli aferente intocmirii dosarului de credit,
b) cheltuieli aferente constituirii ipotecii si garantiilor aferente.
Art. 15 - In cazul comunicarii telefonice, descrierea caracteristicilor principale ale serviciului financiar care trebuie oferita, potrivit art. 5 alin. (2) lit. b) din Ordonanta Guvernului nr. 85/2004, republicata, cu modificarile ulterioare, cuprinde cel putin urmatoarele:
a) elementele prevazute la art. 14 alin. (1) lit. c)—g) si lit. j);
b) dobanda anuala efectiva, ilustrata prin intermediul unui exemplu reprezentativ;
c) valoarea totala platibila de catre consumator.
Art. 16 - In cazul in care, la cererea consumatorului, contractul a fost incheiat folosind un mijloc de comunicare la distanta care nu permite furnizarea informatiilor in conformitate art. 11, 12 si 14, in special in situatia prevazuta la art. 15, creditorul furnizeaza consumatorului toate informatiile precontractuale folosind formularul "Informatii standard la nivel european privind creditul pentru consumatori", prevazut in anexa nr. 2, imediat dupa incheierea contractului de credit.
Art. 17 - (1) In cazul unui contract de credit in care platile facute de consumator nu conduc la o rambursare imediata a valorii totale a creditului, dar sunt utilizate pentru a constitui capital in timpul perioadelor si in conditiile stabilite in contractul de credit sau intr-un contract accesoriu, informatiile precontractuale cerute potrivit art. 11, 12 si art. 14 cuprind o declaratie clara si concisa, potrivit careia aceste contracte de credit nu prevad o garantie de restituire a valorii totale a creditului tras pe baza acestuia.
(2) Daca se ofera o astfel de garantie, declaratia nu este necesara.
Art. 18 - (1) Creditorii si, dupa caz, intermediarii de credit ofera consumatorului explicatii corespunzatoare care sa ii permita acestuia sa evalueze daca contractul de credit propus este adaptat la nevoile sale si la situatia sa financiara.
(2) Explicatiile trebuie sa cuprinda cel putin urmatoarele:
a) explicarea informatiilor precontractuale care sunt furnizate potrivit prevederilor art. 11, 12 si 14;
b) caracteristicile esentiale ale produselor propuse si efectele specifice pe care le pot avea asupra consumatorului;
c) explicarea costurilor ce fac parte din costul total al creditului pentru consumator, astfel incat consumatorii sa inteleaga ce platesc;
d) consecintele neplatii din partea consumatorului.
Art. 19 - Se interzice perceperea unui comision de analiza dosar in cazul in care creditul nu se acorda.
Art. 20 - (1) In termen de 30 de zile de la depunerea dosarului de credit, dar nu mai mult de 60 de zile de la depunerea cererii de solicitare a creditului, creditorul raspunde in scris consumatorului sau, la solicitarea expresa a consumatorului, in alta forma aleasa de consumator si acceptata de creditor, cu privire la acordarea sau neacordarea creditului.
(2) La primirea cererii de credit si a celorlalte documente ce sunt necesare acordarii creditului, furnizorul de servicii financiare are obligatia de a inmana imediat consumatorului un inscris datat, semnat si cu numar de inregistrare, continand confirmarea creditorului ca i s-au predat toate actele necesare acordarii creditului.
SECTIUNEA 3
Cerinte precontractuale de informare pentru anumite contractede credit sub forma "descoperit de cont" si pentru anumite contracte specifice de credit
Art. 21 - Prezenta sectiune se aplica contractelor de credit prevazute la art. 3, 5 si 6.
Art. 22 - (1) Creditorul si, dupa caz, intermediarul de credit furnizeaza consumatorului, pe baza clauzelor si a conditiilor de creditare oferite de catre creditor, precum si, dupa caz, a preferintelor exprimate si a informatiilor furnizate de catre consumator, informatiile necesare care sa ii permita consumatorului sa compare mai multe oferte pentru a putea lua o decizie informata cu privire la eventuala incheiere a unui contract de credit.
(2) Informatiile sunt furnizate:
a) cu suficient timp, dar nu mai putin de 15 zile, inainte ca un consumator sa incheie un contract de credit sau sa accepte o oferta;
b) pe hartie sau pe un alt suport durabil;
c) intr-o modalitate prin care sa se asigure ca toate informatiile au acelasi grad de vizibilitate.
(3) Perioada de 15 zile prevazuta la alin. (2) lit. a) se poate reduce cu acordul expres al consumatorului.
(4) Informatiile pot fi furnizate prin intermediul formularului "Informatii standard la nivel european privind creditul pentru consumatori" prevazut in anexa nr. 3.
(5) In cazul in care creditorul a furnizat informatii prin formularul "Informatii standard la nivel european privind creditul pentru consumatori" prevazut in anexa nr. 3, se considera ca acesta a respectat cerintele referitoare la informatii prevazute in prezentul articol si in art. 4 din Ordonanta Guvernului nr. 85/2004, republicata, cu modificarile ulterioare.
Art. 23 - In plus, fata de informatiile prevazute la art. 22, art. 25—27, consumatorului i se furnizeaza, la cerere si gratuit, un exemplar din proiectul de contract de credit care include informatiile contractuale prevazute la art. 33—49, in masura in care articolele respective se aplica. Aceasta prevedere nu se aplica in cazul in care, in momentul cererii, creditorul nu poate sa incheie contractul de credit cu consumatorul conform normelor sale interne.
Art. 24 - In cazul in care contractul a fost incheiat, la cererea consumatorului, folosind un mijloc de comunicare la distanta care nu permite oferirea informatiilor ce trebuie furnizate conform prevederilor art. 22, art. 25—27, creditorul isi indeplineste, imediat dupa incheierea contractului de credit, obligatiile prevazute la art. 22, 25 si 26, prin furnizarea informatiilor contractuale prevazute la art. 33—49, in masura in care articolele respective se aplica.
Art. 25 - Informatiile la care se face referire la art. 22 cuprind urmatoarele:
a) tipul de credit;
b) identitatea si adresa sediului social si a punctului de lucru al creditorului, precum si, dupa caz, numele si adresa sediului social si/sau a punctului de lucru ori, dupa caz, adresa de domiciliu a intermediarului de credit implicat;
c) valoarea totala a creditului;
d) durata contractului de credit;
e) rata dobanzii aferente creditului;
f) conditiile care guverneaza aplicarea ratei dobanzii aferente creditului, formula de calcul a acesteia, costurile aplicabile din momentul incheierii contractului de credit si conditiile in care acele costuri pot fi modificate;
g) dobanda anuala efectiva ilustrata prin intermediul unui exemplu reprezentativ care mentioneaza toate ipotezele folosite pentru calculul dobanzii respective;
h) conditiile si procedura pentru incetarea contractului de credit;
i) pentru contractele de credit de tipul celor prevazute la art. 3, o mentiune conform careia consumatorului i se poate solicita in orice moment rambursarea integrala a creditului, dupa caz;
j) rata dobanzii aplicabila in cazul ratelor intarziate, masurile pentru ajustarea acesteia si, dupa caz, orice penalitati platibile in caz de neplata;
k) dreptul consumatorului de a fi informat imediat si gratuit, potrivit prevederilor art. 32 alin. (1), asupra rezultatului consultarii bazei de date, realizate pentru evaluarea bonitatii sale;
l) pentru contractele de credit de tipul celor prevazute la art. 3, informatii cu privire la costurile aplicabile inca de la momentul incheierii contractului de credit, precum si, dupa caz, conditiile in care pot fi modificate aceste costuri;
m) dupa caz, termenul pe parcursul caruia informatiile precontractuale au forta juridica obligatorie pentru creditor.
Art. 26 - (1) In cazul unui contract de credit in sensul art. 5 si 6, informatiile prevazute la art. 22 si 25 includ si urmatoarele:
a) valoarea, numarul si frecventa platilor care vor fi efectuate de catre consumator si, dupa caz, ordinea in care platile se vor aloca, in scopul rambursarii, pentru diferitele solduri restante cu rate diferite ale dobanzii aferente creditului;
b) dreptul de rambursare anticipata si, dupa caz, informatii privind dreptul creditorului la compensatie si modul in care aceasta va fi stabilita.
(2) In cazul contractelor de credit prevazute la art. 3 se aplica numai prevederile art. 22 si 25.
Art. 27 - (1) In cazul comunicarii verbale prin telefon si in cazul in care consumatorul solicita ca "descoperitul de cont" sa fie disponibil imediat, descrierea caracteristicilor principale ale serviciului financiar include cel putin elementele prevazute la art. 25 lit. c), e), f), g) si i).
(2) In plus, in contractele de credit de tipul celor prevazute la art. 5 si 6, descrierea principalelor caracteristici include mentionarea duratei contractului de credit.
Art. 28 - Fara a aduce atingere exceptiei prevazute la art. 2 alin. (2) lit. b), in cazul contractelor de credit care sunt acordate sub forma "descoperit de cont" si care trebuie rambursate intr-o perioada de o luna, descrierea caracteristicilor principale ale serviciului financiar include cel putin elementele prevazute la art. 25 lit. c), e), f), g) si i).
Art. 29 - (1) Prevederile art. 11—18 si 21—28 nu se aplica furnizorilor de bunuri sau servicii care actioneaza in calitate de intermediari de credit cu titlu auxiliar.
(2) Creditorul are obligatia de a se asigura ca informatiile precontractuale prevazute in articolele respective au fost primite de consumator.
CAPITOLUL III
Obligatia de a evalua bonitatea consumatorului si accesul la bazele de date
Art. 30 - (1) Creditorul evalueaza bonitatea consumatorului pe baza unui volum suficient de informatii obtinute, inclusiv de la consumator, si pe baza consultarii bazei de date relevante, inainte de incheierea unui contract de credit.
(2) In cazul in care partile convin sa modifice valoarea totala a creditului dupa incheierea contractului de credit, creditorul actualizeaza informatiile financiare aflate la dispozitia sa privind consumatorul si evalueaza bonitatea consumatorului inainte de efectuarea oricarei cresteri semnificative a valorii totale a creditului.
(3) Prin crestere semnificativa se intelege o crestere de peste 15% din valoarea totala initiala a creditului.
Art. 31 - In scopul evaluarii bonitatii consumatorilor, sistemele de evidenta de tipul birourilor de credit asigura, in cazul creditului transfrontalier, accesul creditorilor din alte state membre la bazele de date gestionate in conditii nediscriminatorii fata de creditorii nationali.
Art. 32 - (1) In cazul in care respingerea cererii de creditare se bazeaza pe consultarea unei baze de date, creditorul informeaza consumatorul imediat si in mod gratuit, in scris sau, la solicitarea expresa a consumatorului, in forma aleasa de acesta si agreata de creditor, in legatura cu rezultatul acestei consultari si cu identitatea bazei de date consultate.
(2) Informatiile se pun la dispozitie, cu exceptia cazului in care furnizarea unor astfel de informatii este interzisa prin norme nationale ce transpun legislatia europeana sau care creeaza cadrul legal pentru aplicarea acesteia ori furnizarea informatiilor contravine obiectivelor de ordine publica sau de securitate publica.
(3) Prezentul articol nu aduce atingere aplicarii Legii nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, cu modificarile si completarile
CAPITOLUL IV
Informatii si drepturi privind contractele de credit
SECTIUNEA 1
Dispozitii comune
Art. 33 - Contractele de credit sunt redactate in scris, vizibil si usor de citit, fontul utilizat fiind Times New Roman, marimea de minimum 10 p, pe hartie sau pe un alt suport durabil. In cazul in care contractul este redactat pe hartie, culoarea de fond a hartiei pe care este redactat contractul trebuie sa fie in contrast cu cea a fontului utilizat.
Art. 34 - Toate partile contractante primesc cate un exemplar original al contractului de credit.
Art. 35 - (1) Fara a aduce atingere prevederilor legale privind modificarea dobanzii, pe parcursul derularii contractului de credit:
a) se interzice majorarea comisioanelor, taxelor, tarifelor, spezelor bancare sau a oricaror altor costuri aferente contractului, cu exceptia costurilor impuse prin legislatie;
b) se interzice introducerea si perceperea de noi taxe, comisioane, tarife, speze bancare sau orice alte costuri aferente contractului, cu exceptia costurilor specifice unor servicii suplimentare solicitate in mod expres de consumator, neprevazute in contract si care nu erau oferite consumatorilor la data incheierii acestuia. Aceste costuri neprevazute vor fi percepute numai pe baza unor acte aditionale acceptate de consumator. Sunt exceptate costurile impuse prin legislatie;
c) se interzice perceperea unui comision de depunere numerar pentru plata ratelor la credit, indiferent daca depunerea se efectueaza de catre titular sau de catre o alta persoana;
d) se interzice perceperea unui comision de retragere pentru sumele trase din credit.
(2) Costurilor aferente contului curent nu le sunt aplicabile obligatiile prevazute la alin. (1) lit. a). Costurile aferente contului curent trebuie sa corespunda costurilor efective ale creditorului, sa se limiteze la acoperirea acestora si sa nu conduca la obtinerea de venituri suplimentare pentru acesta.
(3) Pentru orice modificare a nivelului costurilor creditului, potrivit conditiilor contractuale, creditorul este obligat sa notifice consumatorul in scris sau, la cererea expresa a consumatorului, prin alta modalitate stabilita de acesta si agreata de creditor si va pune la dispozitia acestuia un nou tabel de amortizare/grafic de rambursare.
Art. 36 - Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiza dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensatie in cazul rambursarii anticipate, costuri aferente asigurarilor, dupa caz, penalitati, precum si un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.
Art. 37 - In contractele de credit cu dobanda variabila se vor aplica urmatoarele reguli:
a) dobanda va fi raportata la fluctuatiile indicilor de referinta EURIBOR/ROBOR/LIBOR/rata dobanzii de referinta a BNR, in functie de valuta creditului, la care creditorul poate adauga o anumita marja, fixa pe toata durata derularii contractului;
b) marja dobanzii poate fi modificata doar ca urmare a modificarilor legislative care impun in mod expres acest lucru;
c) in acord cu politica comerciala a fiecarei institutii de credit, prin exceptie de la prevederile lit. b), valoarea marjei si valoarea indicilor de referinta pot fi reduse;
d) formula dupa care se calculeaza variatia dobanzii trebuie indicata in mod expres in contract, cu precizarea periodicitatii si/sau a conditiilor in care survine modificarea ratei dobanzii, atat in sensul majorarii, cat si in cel al reducerii acesteia;
e) elementele care intra in formula de calcul a variatiei dobanzii si valoarea acestora vor fi afisate pe site-urile si la toate punctele de lucru ale creditorilor.
Art. 38 - (1) Calculul ratei lunare a dobanzii/comisioanelor se va face:
a) fie pe baza anului calendaristic de 365 sau 366 de zile in cazul anului bisect, luand in calcul la numaratorul fractiei formulei, numarul efectiv de zile cuprins intre scadente, iar la numitorul aceleiasi fractii, 365 sau 366 de zile, dupa caz;
b) fie luand in calcul la numaratorul fractiei numarul 30 zile, iar la numitorul fractiei numarul 360.
(2) Dobanda penalizatoare se aplica la suma ce reprezinta credit restant si, dupa caz, la sumele restante prevazute in contract, altele decat cele aferente creditului.
(3) Rata dobanzii aplicabila in cazul creditelor restante nu poate depasi cu mai mult de 2 puncte procentuale rata dobanzii aplicata atunci cand creditul nu inregistreaza restanta, in cazul in care consumatorul sau sotul/sotia acestuia se afla in una dintre urmatoarele situatii: somaj, sufera o reducere drastica a salariului, concediu de boala prelungit, divort, deces. Prin reducere drastica a salariului se intelege o reducere de cel putin 15% din valoarea acestuia.
Art. 39 - In cazul imposibilitatii consumatorilor de a accepta majorarea dobanzii, creditorul nu are dreptul sa denunte unilateral sau sa rezilieze contractul fara o propunere, transmisa in scris, de reesalonare sau refinantare a creditului, in raport cu veniturile actuale ale consumatorului, in masura in care o asemenea reesalonare sau refinantare este posibila potrivit reglementarilor interne ale creditorului.
Art. 40 - (1) Sunt interzise clauzele contractuale care dau dreptul creditorului sa modifice unilateral clauzele contractuale fara incheierea unui act aditional, acceptat de consumator.
(2) Creditorul trebuie sa poata face dovada ca a depus toate diligentele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor aditionale.
(3) In cazul modificarilor impuse prin legislatie, nesemnarea de catre consumator a actelor aditionale prevazute la alin. (1) este considerata acceptare tacita. In acest caz se interzice introducerea in actele aditionale a altor prevederi decat cele impuse prin legislatie. Introducerea in actele aditionale a oricaror altor prevederi decat cele impuse prin legislatie sunt considerate nule de drept.
(4) Se interzice introducerea in contractele de credit a clauzelor prin care:
a) consumatorul este obligat sa pastreze confidentialitatea prevederilor si a conditiilor contractuale;
b) creditorul poate rezilia sau denunta unilateral contractul ori poate penaliza consumatorul in cazul afectarii reputatiei creditorului.
(5) Creditorii nu au dreptul sa refuze incasarea ratelor in moneda in care s-a acordat creditul.
Art. 41 - (1) Orice notificare cu privire la modificarea continutului clauzelor contractuale referitoare la costuri va fi transmisa consumatorilor cu cel putin 30 de zile inainte de aplicarea acestora.
(2) Consumatorul are la dispozitie un termen de 15 zile de la primirea notificarii pentru a comunica optiunea sa de acceptare sau de neacceptare a noilor conditii.
(3) Neprimirea unui raspuns din partea consumatorului in termenul mentionat anterior nu este considerata acceptare tacita si contractul ramane neschimbat.
(4) In cazul in care consumatorul nu accepta noile conditii, creditorul nu are dreptul de a penaliza consumatorul sau de a declara creditul scadent.
Art. 42 - Creditorii iau toate masurile necesare pentru a raspunde la reclamatiile depuse de consumatori in termen de maximum 30 de zile de la inregistrarea acestora si depun diligentele necesare in vederea repararii eventualelor prejudicii cauzate consumatorilor.
Art. 43 - La incetarea contractului de credit, inclusiv prin ajungere la termen, reziliere, denuntare unilaterala, exercitarea dreptului de retragere ori a celui de rambursare anticipata din partea consumatorului, creditorul ofera gratuit consumatorului un document care sa ateste faptul ca au fost stinse toate obligatiile dintre parti. Totodata, se inchid si conturile creditului, fara a fi necesara depunerea unei alte cereri de catre consumator si fara plata unor costuri suplimentare, cu exceptia urmatoarelor situatii:
a) contul curent a fost deschis anterior contractarii creditului, in vederea derularii altor operatiuni;
b) la data incetarii contractului de credit, contul curent este utilizat pentru alte servicii contractate de catre consumator;
c) conturile sunt poprite sau indisponibilizate, conform prevederilor legale, pentru indeplinirea de catre consumator a unor obligatii asumate fata de creditorul insusi sau fata de terti.
Art. 44 - Orice notificare pe care creditorul o face consumatorului trebuie sa fie semnata, datata si cu numar de inregistrare. Orice notificare ce nu contine aceste minime informatii este considerata nula de drept.
Art. 45 - Art. 33, 34 si 46—49 nu aduc atingere normelor nationale ce respecta legislatia comunitara privind valabilitatea incheierii contractelor de credit.
SECTIUNEA 2
Informatii ce trebuie incluse in contractele de credit
Art. 46 - (1) Contractul de credit specifica in mod clar si concis urmatoarele:
a) tipul de credit;
b) identitatea si adresa sediului social si a punctului de lucru/adresa de domiciliu a partilor contractante, precum si, dupa caz, identitatea si adresa sediului social si/sau a punctului de lucru ori, dupa caz, adresa de domiciliu a intermediarilor de credit implicati;
c) durata contractului de credit;
d) valoarea totala a creditului si conditiile care reglementeaza tragerea creditului;
e) in cazul unui credit acordat sub forma unei amanari la plata pentru un anumit bun sau serviciu ori in cazul contractelor de credit legate, bunul sau serviciul respectiv si pretul de achizitie al acestuia;
f) rata dobanzii aferente creditului;
g) conditiile care guverneaza aplicarea ratei dobanzii aferente creditului, formula de calcul a acesteia, precum si termenele, conditiile si procedura pentru modificarea ratei dobanzii aferente creditului si, in cazul in care se aplica rate diferite ale dobanzii aferente creditului in circumstante diferite, informatiile prevazute anterior privind toate ratele dobanzii aplicabile;
h) dobanda anuala efectiva si valoarea totala platibila de catre consumator, calculate la momentul incheierii contractului de credit; se mentioneaza toate ipotezele folosite pentru calcularea acestei rate;
i) suma, numarul si frecventa platilor care urmeaza sa fie efectuate de catre consumator si, dupa caz, ordinea in care se vor efectua platile, in scopul rambursarii, pentru diferitele solduri restante cu rate diferite ale dobanzii aferente creditului;
j) in cazul rambursarii in rate a valorii totale a creditului aferent unui contract de credit pe durata determinata, dreptul consumatorului de a primi, la cerere si gratuit, in orice moment pe intreaga durata a contractului de credit, pe hartie sau pe alt suport durabil, conform deciziei consumatorului, un extras de cont sub forma unui tabel de amortizare/grafic de rambursare;
k) in cazul in care costurile si dobanzile trebuie platite fara a se rambursa nicio parte din valoarea totala a creditului, un extras care arata perioadele si conditiile pentru plata dobanzii si a oricaror costuri aferente creditului;
l) costurile de administrare ale unuia sau mai multor conturi care inregistreaza atat operatiunile de plata, cat si tragerile din credit, cu exceptia cazului in care deschiderea unui cont este optionala, costurile pentru utilizarea unui mijloc de plata atat pentru operatiuni de plata, cat si pentru trageri din credit, orice alte costuri rezultand din contractul de credit, precum si conditiile in care aceste costuri pot fi modificate;
m) rata dobanzii, in cazul platilor restante, aplicabila la data incheierii contractului de credit si masurile pentru ajustarea acesteia si, dupa caz, orice costuri datorate in caz de neplata;
n) o avertizare privind consecintele neefectuarii platilor; contractul de credit va contine obligatoriu o prevedere prin care consumatorul este atentionat despre raportarea la Biroul de credit, Centrala Riscurilor Bancare si/sau la alte structuri asemanatoare existente, in cazul in care acesta intarzie cu achitarea ratelor datorate, daca exista aceasta obligatie de raportare;
o) dupa caz, o mentiune potrivit careia va fi necesara plata unor taxe, onorarii si costuri in legatura cu incheierea, publicitatea si/sau inregistrarea contractului de credit si a documentelor accesorii acestuia, inclusiv taxele notariale;
p) garantiile si asigurarile necesare, daca exista;
q) existenta sau inexistenta unui drept de retragere, termenul in care acel drept poate fi exercitat si alte conditii pentru exercitarea acestuia, inclusiv informatii privind obligarea consumatorului de a plati creditul sau partea de credit trasa si dobanda, potrivit prevederilor art. 59 alin. (1) lit. b), alin. (3) si (4) si art. 60, precum si cuantumul dobanzii platibile pe zi;
r) informatii privind drepturile care rezulta din art. 63—65, precum si conditiile pentru exercitarea acestor drepturi;
s) dreptul de rambursare anticipata, procedura de rambursare anticipata, precum si, dupa caz, informatii privind dreptul creditorului la compensatie si modul in care va fi determinata aceasta compensatie;
sh) procedura care trebuie urmata in exercitarea dreptului de a solicita incetarea contractului de credit;
t) daca exista sau nu un mecanism extrajudiciar de reclamatie si despagubire pentru consumator si, in caz afirmativ, modalitatile de acces la acesta;
tz) alte conditii si clauze contractuale;
u) adresa Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor.
(2) Toate informatiile prevazute la alin. (1), inclusiv cele aferente unor servicii in privinta carora consumatorul nu dispune de libertate de alegere, sunt prevazute in contract, fara a se face trimitere la conditiile generale de afaceri ale creditorului, la lista de tarife si comisioane sau la orice alt inscris.
Art. 47 - (1) In cazul in care se aplica prevederile art. 46 alin. (1) lit. j), creditorul pune la dispozitia consumatorului un extras de cont sub forma unui tabel de amortizare/grafic de rambursare cu indeplinirea, in mod cumulativ, a urmatoarelor conditii:
a) in mod gratuit;
b) in orice moment pe intreaga durata a contractului de credit;
c) pe hartie sau pe alt suport durabil, conform deciziei consumatorului.
(2) Tabelul de amortizare/graficul de rambursare indica:
a) ratele datorate;
b) termenele si conditiile de plata ale acestor sume.
(3) Tabelul/graficul contine o detaliere a fiecarei rambursari care sa arate:
a) rambursarea valorii totale a creditului;
b) dobanda calculata pe baza ratei dobanzii aferente creditului;
c) orice costuri suplimentare.
(4) In cazul in care rata dobanzii nu este fixa sau costurile suplimentare pot fi modificate pe baza contractului de credit, tabelul de amortizare/graficul de rambursare indica in mod clar si concis ca datele cuprinse in tabel/grafic vor ramane valabile numai pana la schimbarea urmatoare a ratei dobanzii aferente creditului sau a costurilor suplimentare potrivit contractului de credit.
Art. 48 - (1) In cazul unui contract de credit in care platile facute de consumator nu conduc la o rambursare imediata a valorii totale a creditului, dar sunt utilizate pentru a constitui capital in timpul perioadelor si in conditiile stabilite in contractul de credit sau intr-un contract accesoriu, informatiile precontractuale cerute potrivit prevederilor art. 11, 12 si 14 cuprind o declaratie clara si concisa, potrivit careia aceste contracte de credit nu prevad o garantie de restituire a valorii totale a creditului tras pe baza acestuia.
(2) Daca se ofera o astfel de garantie, declaratia nu este necesara.
Art. 49 - In cazul contractelor de credit sub forma "descoperit de cont" pe baza carora creditul trebuie rambursat la cerere sau intr-o perioada de maximum 3 luni, urmatoarele informatii se specifica in mod clar si concis:
a) tipul de credit;
b) identitatea si adresa sediului social si a punctului de lucru/adresa de domiciliu a partilor contractante, precum si, dupa caz, identitatea si adresa sediului social si/sau a punctului de lucru ori, dupa caz, adresa de domiciliu a intermediarului de credit implicat;
c) durata contractului de credit;
d) valoarea totala a creditului si conditiile care reglementeaza tragerea;
e) rata dobanzii aferente creditului;
f) conditiile care guverneaza aplicarea ratei dobanzii aferente creditului, formula de calcul a acesteia, precum si termenele, conditiile si procedura pentru modificarea ratei dobanzii aferente creditului si, in cazul in care se aplica rate diferite ale dobanzii aferente creditului in circumstante diferite, informatiile prevazute anterior privind toate ratele dobanzii aplicabile;
g) dobanda anuala efectiva si costul total al creditului pentru consumator, calculate la momentul incheierii contractului de credit; se mentioneaza toate ipotezele folosite pentru calcularea respectivei rate, astfel cum se prevede la art. 73 coroborat cu art. 7 pct. 4 si 6;
h) o mentiune conform careia consumatorului i se poate solicita in orice moment rambursarea integrala, la cerere, a creditului, dar nu mai putin de 15 zile de la data solicitarii;
i) informatii cu privire la costurile aplicabile inca de la momentul incheierii contractului de credit, precum si, dupa caz, conditiile in care pot fi modificate aceste costuri.
SECTIUNEA 3
Informatii privind rata dobanzii aferente creditului
Art. 50 - (1) Consumatorul este informat, pe hartie sau pe alt suport durabil, in legatura cu orice modificare a ratei dobanzii aferente creditului.
(2) Informatiile cuprind urmatoarele:
a) valoarea platilor de efectuat dupa intrarea in vigoare a noii rate a dobanzii aferente creditului;
b) in cazul in care numarul sau frecventa platilor se modifica, informatii in legatura cu acestea.
Art. 51 - La solicitarea expresa a consumatorului, se poate conveni in contractul de credit ca informatiile prevazute la art. 50 sa fie transmise periodic consumatorului daca sunt intrunite cumulativ urmatoarele conditii:
a) modificarea ratei dobanzii aferente creditului este determinata de o modificare a ratei de referinta;
b) noua rata de referinta este facuta publica prin mijloace corespunzatoare;
c) informatiile privind noua rata de referinta sunt puse la dispozitie si la locul in care creditorul isi desfasoara activitatea.
SECTIUNEA 4
Obligatii aplicabile in cazul contractelor de credit sub forma "descoperit de cont"
Art. 52 - (1) In cazul unui contract de credit care are ca obiect un imprumut acordat sub forma "descoperit de cont" consumatorul este informat:
a) in mod regulat;
b) prin intermediul unui extras de cont;
c) pe hartie sau pe alt suport durabil.
(2) Extrasul de cont contine urmatoarele informatii:
a) perioada exacta la care se refera extrasul de cont;
b) cuantumurile si datele tragerilor;
c) soldul din extrasul anterior si data acestuia;
d) noul sold;
e) datele si sumele platilor efectuate de consumator;
f) rata dobanzii aferente creditului aplicata;
g) orice costuri care au fost aplicate;
h) dupa caz, suma minima de plata.
Art. 53 - (1) In plus, consumatorul este informat cu privire la cresterea ratei dobanzii aferente creditului sau cu privire la cresterea oricaror costuri datorate:
a) pe hartie sau pe alt suport durabil;
b) inainte ca modificarea respectiva sa intre in vigoare.
(2) Partile pot conveni in contractul de credit ca informatiile privind modificarile ratei dobanzii aferente creditului sa fie comunicate potrivit art. 52, in cazurile in care:
a) modificarea ratei dobanzii aferente creditului este cauzata de o modificare a ratei de referinta;
b) noua rata de referinta este facuta publica prin mijloace corespunzatoare;
c) informatiile privind noua rata de referinta sunt puse la dispozitie si la locul in care creditorul isi desfasoara activitatea.
SECTIUNEA 5
Contractele de credit pe durata nedeterminata
Art. 54 - (1) Consumatorul poate decide incetarea unui contract de credit pe durata nedeterminata, gratuit, in orice moment, cu exceptia cazurilor in care partile au convenit o perioada de notificare. Aceasta perioada nu poate depasi o luna.
(2) Daca s-a convenit in contractul de credit, creditorul poate decide incetarea unui contract de credit pe durata nedeterminata prin notificarea consumatorului in scris, pe hartie sau pe alt suport durabil, cu cel putin doua luni inainte.
Art. 55 - (1) Daca s-a convenit in contractul de credit, creditorul, din motive justificate obiectiv, poate retrage dreptul consumatorului de a efectua trageri pe baza unui contract de credit pe durata nedeterminata.
(2) Pot constitui motive justificate obiectiv suspiciunea unei utilizari neautorizate sau frauduloase a creditului ori un risc semnificativ de incapacitate a consumatorului de a rambursa valoarea totala a creditului. Aceste motive nu sunt limitative.
(3) Creditorul enumera in contract motivele considerate justificate in temeiul carora acesta poate retrage dreptul consumatorului de a efectua trageri. In mod exceptional, creditorul poate retrage dreptul consumatorului de a efectua trageri pentru alte motive justificate obiectiv, motive ce nu sunt prevazute in contract, cu informarea prealabila a consumatorului.
(4) Creditorul il informeaza pe consumator in legatura cu retragerea dreptului si cu motivele acesteia, pe hartie sau pe alt suport durabil, daca este posibil inainte de retragere si cel mai tarziu imediat ulterior, cu exceptia cazului in care furnizarea acestor informatii este interzisa prin norme nationale ce transpun legislatia comunitara sau ce creeaza cadrul legal pentru aplicarea acesteia ori furnizarea acestei informatii contravine obiectivelor de ordine publica sau de securitate publica.
SECTIUNEA 6
Descoperitul de cont cu aprobare tacita
Art. 56 - (1) In cazul existentei unui acord privind deschiderea unui cont curent, atunci cand exista posibilitatea sa i se ofere consumatorului un "descoperit de cont cu aprobare tacita", contractul contine si informatiile prevazute la art. 25 lit. e) si f).
(2) In orice situatie, creditorul trebuie sa furnizeze aceste informatii in mod regulat, pe hartie sau pe alt suport durabil.
Art. 57 - (1) In cazul unei depasiri semnificative a limitei de credit pentru o perioada mai mare de o luna, creditorul il informeaza pe consumator, fara intarziere, pe hartie sau pe alt suport durabil cu privire la urmatoarele:
a) depasirea limitei de credit;
b) suma cu care a fost depasita limita de credit;
c) rata dobanzii aferente creditului;
d) orice penalitati, costuri sau dobanzi aplicabile restantelor.
(2) Prin depasire semnificativa a limitei de credit se intelege depasirea cu peste 15% a limitei de credit.
(3) Prevederile prezentului articol si ale art. 56 nu aduc atingere altor reglementari potrivit carora creditorul ofera alt tip de creditarea atunci cand limita de credit a fost depasita pe parcursul unei durate semnificative.
CAPITOLUL V
Dreptul de retragere si dreptul de rambursare anticipata
SECTIUNEA 1
Dreptul de retragere
Art. 58 - (1) Consumatorul are la dispozitie un termen de 14 zile calendaristice in care se poate retrage din contractul de credit fara a invoca motive.
(2) Termenul de retragere incepe sa curga de la una dintre urmatoarele date:
a) data incheierii contractului de credit;
b) data la care consumatorului ii sunt aduse la cunostinta clauzele, conditiile contractuale si informatiile potrivit prevederilor art. 33—49, in cazul in care ziua respectiva este ulterioara celei la care se face referire la lit. a).
Art. 59 - (1) In cazul in care consumatorul isi exercita dreptul de retragere, acesta are urmatoarele obligatii:
a) de a-l notifica pe creditor pe baza informatiilor oferite de acesta potrivit prevederilor art. 46 alin. (1) lit. q), pentru ca exercitarea acestui drept sa isi produca efectele inainte de expirarea termenului de retragere;
b) de a-i plati creditorului creditul sau partea de credit trasa si dobanda aferenta de la data la care creditul sau partea respectiva din credit a fost trasa pana la data la care creditul sau partea respectiva din credit a fost rambursata; dobanda se calculeaza pe baza ratei dobanzii convenite.
(2) Notificarea prevazuta la alin. (1) lit. a):
a) se face pe hartie sau pe alt suport durabil aflat la indemana creditorului si accesibil acestuia;
b) este transmisa prin mijloace admise legal, care asigura transmiterea textului actului si confirmarea primirii acestuia;
c) este expediata inainte de expirarea termenului.
(3) Exercitarea dreptului de retragere isi produce efectul de la data expedierii notificarii de catre consumator.
(4) Achitarea catre creditor a creditului sau a partii de credit trasa si a dobanzii potrivit prevederilor alin. (1) lit. b) se efectueaza fara nicio intarziere nejustificata si nu mai tarziu de 30 de zile calendaristice de la expedierea notificarii de retragere catre creditor.
Art. 60 - Creditorul nu este indreptatit la nicio alta compensatie din partea consumatorului in cazul retragerii, cu exceptia compensatiei pentru orice taxe nerambursabile platite de catre creditor administratiei publice.
Art. 61 - In cazul in care creditorul sau un tert, pe baza unui contract intre tert si creditor, presteaza un serviciu accesoriu aferent contractului de credit, iar consumatorul isi exercita dreptul de retragere din contractul de credit potrivit prevederilor din prezenta sectiune, obligatiile consumatorului ce decurg din serviciul accesoriu respectiv inceteaza.
Art. 62 - In cazul in care consumatorul dispune de un drept de retragere potrivit prevederilor cuprinse la art. 58—61, se aplica prevederile prezentului act normativ, iar nu prevederile din:
a) art. 9—13 din Ordonanta Guvernului nr. 85/2004, republicata, cu modificarile ulterioare;
b) art. 9 si 10 din Ordonanta Guvernului nr. 106/1999 privind contractele incheiate in afara spatiilor comerciale, republicata.
SECTIUNEA 2
Dreptul de retragere in cazul contractelor de credit legate
Art. 63 - In cazul in care consumatorul si-a exercitat un drept de retragere dintr-un contract de furnizare de bunuri sau servicii, potrivit Ordonantei Guvernului nr. 130/2000 privind protectia consumatorilor la incheierea si executarea contractelor la distanta, republicata, cu modificarile ulterioare, Ordonantei Guvernului nr. 85/2004, republicata, cu modificarile ulterioare, Ordonantei Guvernului nr. 106/1999, republicata, sau a altor actelor normative ce transpun sau ce creeaza cadrul de aplicare pentru actele normative comunitare, acesta nu mai are obligatii in temeiul unui contract de credit legat.
Art. 64 - In cazul in care consumatorului nu i-au fost furnizate bunurile sau nu i-au fost prestate serviciile ori bunurile sau serviciile nu sunt conforme, acesta se poate indrepta impotriva comerciantului in conditiile prevazute de Legea nr. 449/2003 privind vanzarea produselor si garantiile asociate acestora, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 65 - (1) In cazul in care bunurile sau serviciile care fac obiectul unui contract de credit legat nu sunt furnizate sau sunt furnizate numai in parte sau nu sunt conforme cu contractul de furnizare, consumatorul are dreptul de a se indrepta impotriva creditorului in cazul in care nu a reusit sa obtina, de la furnizor, satisfacerea pretentiilor la care are dreptul in conformitate cu legislatia sau cu contractul de furnizare a bunurilor sau a serviciilor.
(2) Creditorul raspunde solidar cu vanzatorul pentru orice pretentii pe care consumatorul le poate avea impotriva vanzatorului.
SECTIUNEA 3
Rambursarea anticipata
Art. 66 - Consumatorul are dreptul, in orice moment, sa se libereze in tot sau in parte de obligatiile sale care decurg dintr-un contract de credit. In acest caz, consumatorul are dreptul la o reducere a costului total al creditului, aceasta reducere privind dobanda si costurile aferente perioadei dintre data rambursarii anticipate si data prevazuta pentru incetarea contractului de credit.
Art. 67 - (1) In cazul rambursarii anticipate a creditului, creditorul este indreptatit la o compensatie echitabila si justificata in mod obiectiv pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea anticipata a creditului cu conditia ca rambursarea anticipata sa intervina intr-o perioada in care rata dobanzii aferente creditului este fixa.
(2) O astfel de compensatie nu poate fi mai mare de:
a) 1 % din valoarea creditului rambursata anticipat, daca perioada de timp dintre rambursarea anticipata si data convenita pentru incetarea contractului de credit este mai mare de un an;
b) 0,5 % din valoarea creditului rambursat anticipat, daca perioada de timp dintre rambursarea anticipata si data convenita pentru incetarea contractului de credit nu este mai mare de un an.
(3) Creditorul stabileste o metoda de calcul a compensatiei clara si usor verificabila, pe care o va face cunoscuta consumatorului din stadiu precontractual.
Art. 68 - Nu se solicita o compensatie pentru rambursare anticipata in niciunul dintre urmatoarele cazuri:
a) rambursarea a fost realizata ca urmare a executarii unui contract de asigurare care are drept scop asigurarea riscului de neplata;
b) contractul de credit este acordat sub forma "descoperitului de cont";
c) rambursarea anticipata intervine intr-o perioada in care rata dobanzii aferente creditului nu este fixa.
Art. 69 - Orice compensatie nu poate depasi cuantumul dobanzii pe care consumatorul ar fi platit-o in perioada dintre rambursarea anticipata si data convenita pentru incetarea contractului de credit.
CAPITOLUL VI
Cesiunea de drepturi
Art. 70 - In cazurile in care drepturile creditorului in temeiul unui contract de credit sau contractul insusi se cesioneaza unei terte persoane, consumatorul are dreptul sa invoce impotriva cesionarului orice mijloc de aparare la care putea recurge impotriva creditorului initial, inclusiv dreptul la compensare.
Art. 71 - (1) Consumatorul este informat cu privire la cesiunea prevazuta la art. 70, cu exceptia cazurilor in care creditorul initial, prin acord cu cesionarul, administreaza in continuare creditul catre consumator.
(2) In situatiile in care informarea consumatorului cu privire la cesiune este obligatorie, conform prevederilor alin. (1), cesiunea, individuala sau in cadrul unui portofoliu de creante, devine opozabila consumatorului prin notificarea adresata acestuia de catre cedent.
(3) Cesionarul este obligat sa aiba o persoana de contact in Romania pentru rezolvarea eventualelor litigii si pentru a raspunde in fata autoritatilor publice.
(4) Cesiunea se notifica de catre cedent consumatorului, in termen de 10 zile de la incheierea contractului de cesiune, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire.
(5) Notificarea va mentiona creditorul care va incasa de la consumator sumele pentru rambursarea creditului dupa cesiune, precum si numele si adresa sediului social si a punctului de lucru al reprezentantului legal in Romania.
CAPITOLUL VII
Dobanda anuala efectiva
Art. 72 - Dobanda anuala efectiva, care este egala, pe o perioada de un an, cu valoarea actuala a tuturor angajamentelor, trageri, rambursari si costuri, prezente sau viitoare, convenite de creditor si de consumator, este calculata potrivit formulei matematice prevazute in anexa nr. 1 pct. I.
Art. 73 - (1) In scopul calcularii dobanzii anuale efective se determina costul total al creditului pentru consumator.
(2) Sunt incluse in costul total al creditului pentru consumator:
a) costurile administrarii unui cont care inregistreaza atat operatiunile de plata, cat si tragerile;
b) costurile de utilizare a unui mijloc de plata atat pentru operatiunile de plata, cat si pentru trageri;
c) alte costuri privind operatiunile de plata.
(3) Nu sunt incluse in costul total al creditului pentru consumator:
a) costurile prevazute la alin. (2), atunci cand deschiderea contului este optionala, iar costurile contului au fost indicate clar si separat in contractul de credit sau in orice alt contract incheiat cu consumatorul;
b) costurile suportate de catre consumator pentru nerespectarea oricaruia dintre angajamentele stabilite prin contractul de credit;
c) alte costuri, in afara pretului de achizitie pe care, pentru achizitii de bunuri si servicii, consumatorul este obligat sa il plateasca, indiferent daca tranzactia este efectuata in numerar sau pe credit.
Art. 74 - Calculul dobanzii anuale efective se bazeaza pe ipoteza potrivit careia contractul de credit urmeaza sa ramana valabil pentru perioada convenita, iar creditorul si consumatorul isi vor indeplini obligatiile in conditiile si in termenele convenite in contractul de credit.
Art. 75 - In cazul contractelor de credit care cuprind clauze care permit variatii ale ratei dobanzii aferente creditului, dobanda anuala efectiva se calculeaza pe baza ipotezei conform careia rata dobanzii aferente creditului si celelalte costuri vor ramane fixe in raport cu nivelul initial si se aplica pana la incetarea contractului de credit.
Art. 76 - Daca este necesar, ipotezele suplimentare prevazute in anexa nr. 1 pot fi utilizate la calculul dobanzii anuale efective.
CAPITOLUL VIII
Anumite obligatii ale intermediarilor de credit fata de consumatori
Art. 77 - Intermediarul de credit indica in materialele publicitare si in documentatia destinata consumatorilor sfera atributiilor detinute, in special daca lucreaza exclusiv cu unul sau mai multi creditori sau ca broker independent.
Art. 78 - (1) In cazul in care intermediarul de credit percepe consumatorului un onorariu, inainte de incheierea contractului:
a) intermediarul de credit face cunoscut consumatorului onorariul perceput;
b) consumatorul si intermediarul de credit convin asupra onorariului pe hartie sau pe alt suport durabil.
(2) Intermediarul de credit comunica onorariul datorat de consumator pentru serviciile oferite, in cazul in care acesta este perceput, creditorului in vederea calcularii dobanzii anuale efective.
CAPITOLUL IX
Alte dispozitii
Art. 79 - (1) Se interzice incheierea, in spatiile de comercializare a bunurilor si/sau serviciilor, de contracte de credit pentru achizitionarea acestora, inclusiv a contractelor incheiate prin intermediul comerciantilor de bunuri si/sau servicii.
(2) Se excepteaza de la prevederile alin. (1) contractele de credit legate.
Art. 80 - (1) Consumatorii nu pot renunta la drepturile care le-au fost conferite prin prezenta ordonanta de urgenta.
(2) Creditorii trebuie sa poata face dovada ca au respectat cerintele in materie de informare prevazute in prezenta ordonanta de urgenta.
Art. 81 - Consumatorii beneficiaza de prevederile prezentei ordonante de urgenta in cazul tuturor contractelor pe baza carora se pot efectua trageri ori operatiuni care intra in domeniul de aplicare al prezentei ordonante de urgenta, indiferent de modul in care contractele sunt intitulate sau formulate ori de obiectul acestora.
Art. 82 - In cazul in care, pe baza aceluiasi contract, consumatorului i se presteaza atat servicii de creditare, cat si servicii de plata, furnizorii de servicii financiare ofera consumatorilor informatiile si respecta drepturile acestora potrivit prevederilor prezentei ordonante de urgenta si ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de plata.
Art. 83 - In cazul contractelor de leasing care intra sub incidenta prevederilor prezentei ordonante de urgenta, prevederile art. 66—69 privind rambursarea anticipata se aplica dupa o perioada de 12 luni de la incheierea contractului.
Art. 84 - Consumatorii nu isi pierd protectia acordata prin prezenta ordonanta de urgenta in cazul in care se stabileste ca lege aplicabila contractului legea unui stat nemembru, in cazul in care contractul de credit are o stransa legatura cu teritoriul unuia sau al mai multor state membre.
CAPITOLUL X
Competenta, sesizare si control
Art. 85 - (1) In vederea asigurarii respectarii dispozitiilor prezentei ordonante de urgenta de catre creditori si de catre intermediarii de credit, consumatorii pot sa sesizeze Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor.
(2) Pentru solutionarea pe cale amiabila a eventualelor dispute si fara a se aduce atingere dreptului consumatorilor de a initia actiuni in justitie impotriva creditorilor si a intermediarilor de credit care au incalcat dispozitiile prezentei ordonante de urgenta ori dreptului acestora de a sesiza Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, consumatorii pot apela la mecanisme extrajudiciare de reclamatie si despagubire pentru consumatori, potrivit prevederilor Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 86 - (1) Incalcarea prevederilor art. 8, 9, 11—20, art. 22—28 si art. 29 alin. (2), art. 30, 31 si art. 32 alin. (1) si (2), art. 33, 34, art. 46—58 si art. 59 alin (3), art. 60—63, 65—78, 84 si 95 constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 10.000 lei la 80.000 lei.
(2) Incalcarea prevederilor art. 35—44 constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 20.000 lei la 100.000 lei.
(3) Valoarea amenzilor prevazute la alin. (1) si (2) se va actualiza prin hotarare a Guvernului.
(4) Contraventiilor prevazute la alin. (1) si (2) si art. 88 alin. (2) le sunt aplicabile prevederile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 87 - Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor prevazute la art. 86 si art. 88 alin. (2) se fac de catre reprezentantii imputerniciti ai Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor, la sesizarea consumatorilor, a asociatiilor de consumatori ori din oficiu, in cazul in care, prin incalcarea prevederilor legale, sunt sau pot fi afectate interesele consumatorilor.
Art. 88 - (1) Odata cu aplicarea sanctiunii amenzii contraventionale, agentul constatator poate dispune urmatoarele sanctiuni contraventionale complementare:
a) respectarea imediata a clauzelor contractuale care au fost incalcate;
b) restituirea sumelor incasate fara temei legal, intr-un termen de maximum 15 zile;
c) aducerea contractului in conformitate cu prevederile legale, in termen de maximum 15 zile;
d) repararea deficientelor constatate prin procesul-verbal, in termen de maximum 15 zile.
(2) Neaducerea la indeplinire a sanctiunilor contraventionale complementare dispuse in termenele si conditiile prevazute in procesele-verbale de constatare a contraventiei sau savarsirea repetata in decurs de 6 luni de la prima constatare a uneia dintre contraventiile prevazute la art. 86 alin. (1) constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 80.000 lei—100.000 lei.
(3) Contestarea in instanta nu suspenda de drept executarea sanctiunilor contraventionale complementare dispuse.
Art. 89 - (1) Odata cu aplicarea sanctiunii amenzii contraventionale, agentul constatator poate propune ca masura complementara suspendarea activitatii de creditare pana la intrarea in legalitate si/sau aducerea tuturor contractelor similare in conformitate cu prevederile legale, in termen de 90 de zile.
(2) Masura complementara propusa pentru a fi aplicata potrivit alin. (1) se dispune prin ordin emis de conducatorul Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor.
(3) Ordinul emis potrivit alin. (2) poate fi contestat la instanta de contencios administrativ, in conditiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.
CAPITOLUL XI
Dispozitii tranzitorii si finale
Art. 90 - La data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, Legea nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor, persoane fizice, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 319 din 23 aprilie 2008, cu modificarile ulterioare, se abroga.
Art. 91 - De la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, prevederile Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investitii imobiliare, cu modificarile si completarile ulterioare, se aplica numai contractelor incheiate cu persoane juridice, cu exceptia art. 11 si 12, art. 13 alin. (2), art. 18 si 19 care se aplica si contractelor incheiate cu consumatori persoane fizice.
Art. 92 - La data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investitii imobiliare, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 611 din 14 decembrie 1999, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica dupa cum urmeaza:
1. La articolul 2, literele h) si i) vor avea urmatorul cuprins:
"h) costul total al creditului pentru imprumutat — toate costurile, inclusiv dobanda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte imprumutatul in legatura cu contractul de credit si care sunt cunoscute de catre creditor, cu exceptia taxelor notariale; costurile pentru serviciile accesorii aferente contractului de credit, in special primele de asigurare, sunt incluse, de asemenea, in cazul in care obtinerea creditului sau obtinerea acestuia potrivit clauzelor si conditiilor prezentate este conditionata de incheierea unui contract de servicii;
i) valoarea totala platibila de imprumutat — suma dintre valoarea totala a creditului si costul total al creditului pentru imprumutat;".
2. Articolul 8 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 8 - La solicitarea unei oferte de credit, institutia autorizata are obligatia de a oferi gratuit imprumutatului, pe hartie sau pe alt suport durabil, un grafic de rambursare si un exemplar al proiectului contractului de credit."
3. La articolul 9 alineatul (1), partea introductiva si literele b), e) si f) vor avea urmatorul cuprins:
"Art. 9- (1) Contractul de credit ipotecar va cuprinde obligatoriu si urmatoarele informatii referitoare la costurile suportate de imprumutat:
...............................................................................................
b) rata dobanzii aferente creditului, fixa si/sau variabila, impreuna cu informatii privind orice costuri incluse in costul total al creditului pentru imprumutat;
...............................................................................................
e) valoarea totala platibila de imprumutat;
f) costurile aferente contractului de asigurare, in cazurile in care, pentru acordarea creditului, imprumutatul este obligat sa incheie un contract de asigurare."
4. Articolul 331 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 331 - (1) Nerespectarea dispozitiilor art. 11, 12, art. 13 alin. (2), art. 18 si 19 constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 5.000 lei la 50.000 lei.
(2) Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor prevazute la alin. (1) se fac de catre reprezentantii imputerniciti ai Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor, in cazul in care contractul este incheiat cu un consumator, asa cum este acesta definit in Ordonanta Guvernului nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
(3) In cazul in care contractul de credit este incheiat cu o persoana juridica, persoanele interesate se pot adresa instantei de judecata."
Art. 93 - Dispozitiile prezentei ordonante de urgenta se completeaza cu dispozitiile Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investitii imobiliare, cu modificarile si completarile ulterioare, ale Ordonantei Guvernului nr. 51/1997 privind operatiunile de leasing si societatile de leasing, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale Ordonantei Guvernului nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 94 - Prezenta ordonanta de urgenta intra in vigoare in termen de 10 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Art. 95 - (1) Pentru contractele aflate in curs de derulare, creditorii au obligatia ca, in termen de 90 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, sa asigure conformitatea contractului cu dispozitiile prezentei ordonante de urgenta.
(2) Modificarea contractelor aflate in derulare se va face prin acte aditionale in termen de 90 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.
(3) Creditorul trebuie sa poata face dovada ca a depus toate diligentele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor aditionale.
(4) Se interzice introducerea in actele aditionale a altor prevederi decat cele din prezenta ordonanta de urgenta.
Introducerea in actele aditionale a oricaror altor prevederi decat cele impuse de prezenta ordonanta de urgenta sunt considerate nule de drept.
(5) Nesemnarea de catre consumator a actelor aditionale prevazute la alin. (2) este considerata acceptare tacita.
Art. 96 - Anexele nr. 1—3 fac parte integranta din prezenta ordonanta de urgenta.
Prezenta ordonanta de urgenta transpune prevederile Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori si de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 133 din 22 mai 2008, cu exceptia art. 19, 20, 35—44, art. 71 alin. (3)—(5), art. 79, 86—89 si 95.
ANEXA nr. 1
I. Ecuatia fundamentala care exprima echivalenta dintre trageri, pe de o parte, si rambursari si costuri, pe de alta parte
Ecuatia fundamentala, care stabileste dobanda anuala efectiva (DAE), exprima, pe perioada unui an, egalitatea dintre valoarea totala prezenta a tragerilor, pe de o parte, si valoarea totala prezenta a rambursarilor si a costurilor suportate, pe de alta parte, adica:
unde:
X este DAE:
m este numarul ultimei trageri;
k este numarul unei trageri, astfel 1 = k = m;
Ck este valoarea tragerii k;
tk este intervalul, exprimat in ani si fractiuni de an, dintre data primei trageri si data fiecarei trageri ulterioare, astfel t^1 = 0;
m’ este numarul ultimei rambursari sau al costurilor suportate;
l este numarul unei rambursari sau al costurilor suportate;
Dl este valoarea unei rambursari sau a costurilor suportate;
Sl este intervalul, exprimat in ani si fractiuni de an, dintre data primei trageri si data fiecarei rambursari sau costuri suportate.
Observatii:
a) Sumele platite de ambele parti la diferite momente nu trebuie sa fie egale si nu trebuie sa fie platite la intervale egale.
b) Data inceperii este cea a primei trageri.
c) Intervalele dintre datele utilizate la calcule sunt exprimate in ani sau in fractiuni de an. Un an se considera a avea 365 de zile sau 366 de zile pentru anii bisecti, 52 de saptamani sau 12 luni egale. O luna egala se considera a avea 30,41666 zile, adica 365/12, indiferent daca este sau nu un an bisect.
d) Rezultatul calculului trebuie exprimat cu o precizie de cel putin o zecimala. Daca a doua zecimala este mai mare sau egala cu 5, la prima zecimala se adauga unu.
e) Ecuatia poate fi rescrisa folosindu-se o singura suma si conceptul de fluxuri (A^k), care vor fi pozitive sau negative, cu alte cuvinte fie platite, fie primite in perioade de la 1 la k, exprimate in ani, adica:
S fiind balanta de fluxuri prezenta. In cazul in care scopul este pastrarea echivalentei fluxurilor, valoarea va fi zero.
II. Ipoteze suplimentare necesare pentru calculul dobanzii anuale efective
a) In cazul in care prin contractul de credit se acorda consumatorului libertate in privinta efectuarii tragerilor, se considera ca valoarea totala a creditului este trasa imediat si in intregime.
b) In cazul in care prin contractul de credit se prevad modalitati de tragere diferite, cu costuri diferite sau cu rate ale dobanzii aferente creditului diferite, se considera ca valoarea totala a creditului este trasa la nivelul cel mai mare al costurilor si al ratei dobanzii aferente creditului aplicate mecanismului de tragere cel mai frecvent utilizat pentru respectivul tip de contract de credit.
c) In cazul in care prin contractul de credit se ofera, in general, consumatorului libertatea in privinta efectuarii tragerilor, dar se impune, printre diferitele modalitati de tragere, o limitare in ceea ce priveste valoarea si perioada de timp, se considera ca valoarea creditului este trasa la prima data prevazuta in contract si in conformitate cu aceste limite de tragere.
d) In cazul in care nu exista scadentar fix pentru rambursare, se prezuma ca:
(i) creditul se acorda pentru o perioada de un an; si
(ii) creditul va fi rambursat in douasprezece rate egale si la intervale lunare.
e) In cazul in care exista un scadentar fix pentru rambursare, dar valoarea unor astfel de rambursari este flexibila, valoarea fiecarei rambursari se considera a fi cea mai mica dintre valorile prevazute in contract.
f) Cu exceptia cazului in care se prevede altfel, in cazul in care contractul de credit prevede mai mult de o data scadenta, creditul trebuie pus la dispozitie si rambursarile trebuie efectuate la prima data prevazuta in contract.
g) In cazul in care plafonul creditului nu a fost inca convenit, acesta este considerat a fi de 5.367 lei.
h) In cazul unui "descoperit de cont", se considera ca valoarea totala a creditului este trasa in totalitate si pe intreaga durata a contractului de credit. In cazul in care durata contractului de credit nu este cunoscuta, dobanda anuala efectiva se calculeaza pe baza ipotezei ca durata creditului este de 3 luni.
i) In cazul in care sunt oferite rate ale dobanzilor si costuri diferite pentru o perioada sau suma limitata, rata dobanzii si costurile se considera a fi la nivelul cel mai mare din intreaga durata a contractului de credit.
j) Pentru contractele de credit pentru consumatori in cadrul carora s-a convenit o rata fixa a dobanzii aferente creditului pentru perioada initiala, la sfarsitul careia se stabileste o noua rata a dobanzii aferente creditului care este ulterior ajustata periodic in functie de un indice convenit, calculul dobanzii anuale efective se bazeaza pe ipoteza ca, la sfarsitul perioadei cu rata fixa a dobanzii aferente creditului, rata dobanzii aferente creditului este aceeasi ca la momentul calcularii dobanzii anuale efective, pe baza valorii indicelui convenit de la acel moment.
ANEXA nr. 2
INFORMATII STANDARD LA NIVEL EUROPEAN PRIVIND CREDITUL PENTRU CONSUMATORI
1. Identitatea si datele de contact ale creditorului/intermediarului de credit
Creditor Adresa Telefon* E-mail* Fax* Adresa internet* |
[Identitate] [Adresa sediului social/punctului de lucru ce urmeaza a fi folosita de consumator] |
Dupa caz Intermediar de credit Adresa Telefon* E-mail* Fax* Adresa internet* |
[Identitate] [Adresa sediului social/punctului de lucru/adresa de domiciliu ce urmeaza a fi folosita de consumator] |
Ori de cate ori se indica "dupa caz", creditorul trebuie sa completeze rubrica respectiva daca informatiile sunt relevante pentru produsul de creditare sau sa stearga informatiile respective sau randul respectiv daca informatiile nu sunt relevante pentru tipul de credit avut in vedere.
Indicatiile dintre parantezele patrate ofera explicatii creditorului si trebuie sa fie inlocuite cu informatiile corespunzatoare.
2. Descrierea principalelor caracteristici ale produsului de creditare
Tipul de credit | |
Valoarea totala a creditului Inseamna plafonul sau sumele totale puse la dispozitie in temeiul contractului de credit. |
|
Conditiile care reglementeaza tragerea creditului Inseamna modul si momentul de obtinere a banilor. |
|
Durata contractului de credit | |
Ratele si, daca este cazul, ordinea in care acestea vor fi alocate |
Va trebui sa achitati urmatoarele: [Valoarea, numarul si frecventa platilor care trebuie efectuate de consumator] Dobanda si/sau costurile se platesc in modul urmator: |
Valoarea totala pe care va trebui sa o achitati Inseamna suma imprumutata plus dobanda si posibile costuri aferente creditului. |
[Suma dintre valoarea totala a creditului si costul total al creditului pentru consumator] |
Daca este cazul Creditul este acordat sub forma unei amanari la plata pentru un bun sau serviciu sau este legat de furnizarea anumitor bunuri sau prestarea unui anumit serviciu. Denumirea bunului/serviciului Pretul de achizitie |
|
Dupa caz Garantii necesare Aceasta este o descriere a garantiei pe care trebuie sa o furnizati in raport cu contractul de credit. |
[Tipul garantiilor] |
Dupa caz Rambursarile nu genereaza o rambursare imediata a valorii totale a creditului. |
3. Costurile creditului
Rata dobanzii aferenta creditului sau, dupa caz, diferite rate ale dobanzii care se aplica contractului de credit |
[% - fixa; sau - variabila ( cu formula de calcul) - termene] |
Dobanda anuala efectiva (DAE) Acesta este costul total exprimat ca procentaj anual din valoarea totala a creditului. DAE va ajuta sa comparati diferite oferte. |
[% Aici se va prezenta un exemplu reprezentativ care sa mentioneze toate ipotezele folosite pentru calculul dobanzii.] |
Obtinerea creditului sau obtinerea creditului conform clauzelor si conditiilor convenite este conditionata de incheierea: - unei asigurari pentru garantarea creditului; sau - unui contract de servicii accesoriu. In cazul in care costurile acestor servicii nu sunt cunoscute de creditor, acestea nu sunt incluse in DAE. |
da/nu [daca da, tipul de asigurare]
da/nu [daca da, tipul de serviciu accesoriu] |
4. Costuri aferente
Dupa caz Este necesar sa se mentina unul sau mai multe conturi pentru inregistrarea atat a operatiunilor de plata, cat si a tragerilor. |
|
Dupa caz Valoarea costurilor aferente utilizarii unui mijloc specific de plata (de exemplu card de credit) |
|
Dupa caz Orice alte costuri ce reies din contractul de credit |
|
Dupa caz Conditiile in care costurile privind contractul de credit prevazute mai sus pot fi modificate |
|
Dupa caz Obligatia de a plati taxe notariale |
|
Costuri in caz de intarziere la plata Platile neefectuate ar putea sa aiba consecinte grave pentru dumneavoastra (de exemplu vanzare silita) si sa ingreuneze obtinerea de credite. |
Vi se va percepe [.... (informatii privind ratele dobanzii, metodele de ajustare si, dupa caz, privind penalitatile de intarziere)] pentru platile restante. |
5. Alte aspecte juridice importante
Dreptul de retragere Aveti dreptul sa renuntati la contractul de credit in termen de 14 zile calendaristice. |
da/nu |
Rambursare anticipata Aveti dreptul, in orice moment, la rambursare anticipata totala sau partiala a creditului. |
|
Dupa caz Creditorul are dreptul la compensatie in caz de rambursare anticipata: |
Stabilirea compensatiei (metoda de calcul) conform art. 67 din ordonanta de urgenta |
Consultarea unei baze de date Creditorul trebuie sa va informeze imediat si gratuit asupra rezultatelor consultarii unei baze de date in cazul in care cererea de creditare este respinsa pe baza acestei consultari. Acest lucru nu se aplica in cazul in care furnizarea unor astfel de informatii este interzisa de acte normative care transpun sau care creeaza cadrul de aplicare pentru legislatia comunitara ori contravine obiectivelor de ordine publica sau de securitate publica. |
|
Dreptul de a primi proiectul de contract de credit Aveti dreptul ca, la cerere, sa obtineti gratuit un exemplar al proiectului de contract de credit. Aceasta prevedere nu se aplica in cazul in care, in momentul cererii, creditorul nu poate sa incheie contractul de credit cu dumneavoastra conform normelor sale interne. |
|
Dupa caz Perioada de timp pe parcursul careia creditorul este tinut sa respecte obligatiile precontractuale |
Aceasta informatie este valabila de la... pana la... |
Dupa caz
6. Informatii suplimentare in cazul comercializarii la distanta de servicii financiare
a) referitoare la creditor | |
Dupa caz Reprezentantul creditorului in statul membru in care sunteti rezident Adresa Telefon* E-mail* Fax* Adresa internet* |
[Identitate]
[Adresa sediului social/punctului de lucru ce urmeaza a fi folosita de consumator] |
Dupa caz Inregistrarea |
[Registrul comertului in care este inregistrat creditorul si numarul de inregistrare sau un mijloc de identificare echivalent din registrul respectiv] |
Dupa caz Autoritatea de supraveghere |
|
b) referitoare la contractul de credit | |
Dupa caz Exercitarea dreptului de retragere |
[Instructiuni practice privind exercitarea dreptului de retragere, indicandu-se, printre altele, perioada de exercitare a dreptului; adresa la care trebuie trimisa notificarea privind exercitarea dreptului de retragere si consecintele neexercitarii acestuia] |
Dupa caz Legea stabilita de catre creditor ca lege aplicabila raporturilor cu dumneavoastra inainte de incheierea contractului de credit |
|
Dupa caz Clauza care precizeaza legislatia aplicabila contractului de credit si/sau instanta competenta |
[de inclus aici clauza relevanta] |
Dupa caz Regimul lingvistic |
Informatiile si termenii contractuali se vor furniza in [limba respectiva]. Cu consimtamantul dumneavoastra, intentionam sa comunicam in [limba respectiva/limbile respective] pe durata contractului de credit. |
c) referitoare la cai de atac | |
Existenta si posibilitatea recurgerii la un mecanism extrajudiciar de reclamatie si despagubire pentru consumator | [Daca exista sau nu posibilitatea recurgerii la un mecanism extrajudiciar de reclamatie si despagubire pentru consumatorul care este parte la contractul la distanta, si, in caz afirmativ, modalitatile de acces la acestea] |
ANEXA nr. 3
INFORMATII STANDARD LA NIVEL EUROPEAN PRIVIND CREDITUL PENTRU CONSUMATORI
[referitoare la "Descoperitul de cont", creditul pentru consumatori oferit de catre anumite organizatii de creditare (art. 5 din ordonanta de urgenta) si conversia datoriilor]
1. Identitatea si coordonatele de contact ale creditorului/intermediarului de credit
Creditor Adresa Telefon* E-mail* Fax* Adresa internet* |
[Identitate] [Adresa sediului social/punctului de lucru ce urmeaza a fi folosita de consumator] |
Dupa caz Intermediar de credit Adresa Telefon* E-mail* Fax* Adresa internet* |
[Identitate] [Adresa sediului social/punctului de lucru/adresa de domiciliu ce urmeaza a fi folosita de consumator] |
Ori de cate ori se indica "dupa caz", creditorul trebuie sa completeze rubrica respectiva daca informatiile sunt relevante pentru produsul de creditare sau sa stearga informatiile respective sau randul respectiv daca informatiile nu sunt relevante pentru tipul de credit avut in vedere.
Indicatiile dintre parantezele patrate furnizeaza explicatii creditorului si trebuie sa fie inlocuite cu informatiile corespunzatoare.
2. Descrierea principalelor caracteristici ale produsului de creditare
Tipul de credit | |
Valoarea totala a creditului Inseamna plafonul sau sumele totale puse la dispozitie in temeiul contractului de credit. |
|
Durata contractului de credit | |
Dupa caz Vi se poate solicita in orice moment rambursarea integrala a creditului la cerere. |
3. Costurile creditului
Rata dobanzii aferenta creditului sau, daca este cazul, diferite rate ale dobanzii care se aplica contractului de credit |
[% - fixa; sau - variabila (cu indicele sau rata de referinta aplicabila ratei initiale a dobanzii aferente creditului)] |
Dupa caz Dobanda anuala efectiva (DAE)* Acesta este costul total al creditului exprimat ca procentaj anual din suma totala a creditului. DAE va ajuta sa comparati diferite oferte. |
[% Aici se va prezenta un exemplu reprezentativ care sa mentioneze toate ipotezele folosite pentru calculul ratei.] |
Dupa caz Costurile Dupa caz Conditiile in care aceste costuri pot fi modificate |
[Costurile aplicabile din momentul incheierii contractului de credit] |
Costuri in caz de intarziere la plata | Vi se va percepe [.... (informatii privind ratele dobanzii, metodele de ajustare si, dupa caz, privind penalitatile de intarziere)] pentru platile restante. |
4. Alte aspecte juridice importante
Incetarea contractului de credit | [Conditiile si procedura pentru incetarea contractului de credit] |
Consultarea unei baze de date Creditorul trebuie sa va informeze imediat si gratuit asupra rezultatelor consultarii unei baze de date in cazul in care solicitarea pentru credit este respinsa pe baza acestei consultari. Acest lucru nu se aplica in cazul in care furnizarea unor astfel de informatii este interzisa de acte normative ce transpun sau ce creeaza cadrul de aplicare pentru legislatia europeana sau contravine obiectivelor de ordine publica sau de securitate publica. |
|
Daca este cazul Perioada de timp in care creditorul este tinut sa respecte informatiile precontractuale. |
Aceasta informatie este valabila de la ... pana la ... |
Dupa caz
5. Informatii suplimentare care trebuie oferite daca informatiile precontractuale sunt furnizate de catre anumite organizatii de creditare (art. 5 din ordonanta de urgenta sau daca se refera la un credit pentru consumatori in scopul conversiei unei datorii)
Ratele si, dupa caz, ordinea in care acestea vor fi alocate |
Va trebui sa achitati urmatoarele: [Exemplu reprezentativ al unui tabel al ratelor, incluzand cuantumul, numarul si frecventa platilor care trebuie efectuate de consumator] |
Valoarea totala pe care trebuie sa o achitati | |
Rambursare anticipata Aveti dreptul la rambursarea anticipata totala sau partiala a creditului in orice moment. Dupa caz Creditorul are dreptul la compensatie in caz de rambursare anticipata. |
[Stabilirea compensatiei (metoda de calcul) conform art. 67 din ordonanta de urgenta] |
Dupa caz
6. Informatii suplimentare care trebuie oferite in cazul comercializarii la distanta de servicii financiare
a) referitoare la creditor | |
Dupa caz Reprezentantul creditorului in Romania Adresa Telefon* E-mail* Fax* Adresa internet* |
[Identitate] [Adresa sediului social/punctului de lucru ce urmeaza a fi folosita de consumator] |
Dupa caz Inregistrarea |
[Registrul comertului in care este inregistrat creditorul si numarul de inregistrare sau un mijloc de identificare echivalent din registrul respectiv] |
Dupa caz Autoritatea de supraveghere |
|
b) referitoare la contractul de credit | |
Dreptul de retragere Aveti dreptul sa renuntati la contractul de credit in termen de 14 zile calendaristice. Dupa caz Exercitarea dreptului de retragere |
da/nu [Instructiuni practice privind exercitarea dreptului de retragere, indicandu-se, printre altele, adresa la care trebuie trimisa notificarea privind exercitarea dreptului de retragere si consecintele neexercitarii acestuia] |
Dupa caz Legea stabilita de creditor aplicabila raporturilor cu dumneavoastra inainte de incheierea contractului de credit |
|
Dupa caz Clauza care precizeaza legislatia aplicabila contractului de credit si/sau instanta competenta |
[de inclus aici clauza relevanta] |
Dupa caz Regimul lingvistic |
Informatiile si termenii contractuali se vor furniza in [limba respectiva]. Cu consimtamantul dumneavoastra, intentionam sa comunicam in [limba respectiva/limbile respective] pe durata contractului de credit. |
c) referitoare la caile de atac | |
Existenta si posibilitatea recurgerii la un mecanism extrajudiciar de reclamatie si despagubire pentru consumator | [Daca exista sau nu posibilitatea recurgerii la un mecanism extrajudiciar de reclamatie si despagubire pentru consumatorul care este parte la contractul la distanta, si, in caz afirmativ, modalitatile de acces la acesta] |
- Cleopatra Marin: blog
- autentifica-te pentru a adauga comentarii